Anul acesta, am avut mai mult timp să simt din plin cum
primăvara „rupe” tăcerea în care iarna ne cuprinsese. Numai la sfârşitul
săptămânii trecute şi anume în zilele: 25 şi, respectiv, 26 aprilie 2015,
natura şi-a revărsat creaţia într-un mod sublim! Parcă a fost suficientă puţină
căldură şi natura a înflorit şi a înverzit vizibil!
Măreţul soare, aşteptat
de mulţi dintre cei ce iubesc căldura a „mângâiat” şi „a scăldat” mugurii
copacilor şi ai plantelor, ce şi-au „exprimat” bucuria, în felul lor, prin
buchete de flori înmiresmate şi viu colorate, unele dintre acestea. Astfel, au
înflorit magnoliile roz şi albe, cireşii sunt de o frumuseţe splendidă florală
şi răspândesc în jurul lor un suav parfum primăvăratic.
Narcisele albe şi
galbene pe care le poţi cumpăra atât din florării, cât şi din pieţe uimesc, ca,
de altfel, în fiecare an, atât prin delicateţe, suavitate, cât şi printr-un
parfum inedit. Panseluţele albe, galbene, mov îşi leagănă petalele catifelate
în adierea razelor solare. Iar peste tot, atât cât cuprinzi cu ochii, prin
verdele primăvăratic al ierbii, poţi observa covorul galben creat de florile de
păpădie.
Oh, ... cât de
miraculoasă şi de unică este natura prin creaţia sa cu care a fost înnobilată de
măreţul Creator. Natura se „deschide” privirii umane, uimeşte prin frumuseţe
vederea şi firea omenească, anual, dar cred că nu avem noi, oamenii, suficient
timp să o „respectăm prin asigurarea curăţeniei” şi prin admirarea frumuseţii
sale nepieritoare.
Cât de liric şi de
impresionant „grăia” George Coşbuc în poezia Vara:
„Cât de frumoasă te-ai
gătit,
Naturo, tu! Ca o
virgină,
Cu umblet drag, cu chip
iubit!
Aş vrea să plâng de
fericit,
Că simt suflarea ta
divină,
Că pot să văd ce-ai
plăsmuit!”
Şi, da, într-adevăr,
această „plăsmuire” a naturii este posibilă prin „atingerea divină a lui
Dumnezeu”! În fiecare an, natura înfloreşte, înverzeşte şi ne bucură sufletul
şi spiritul. Decorul de vis este asigurat temeinic de trilurile de aur ale
păsărelelor, ce se bucură şi ele de căldură, de soare, de frumuseţea
primăverii, care îşi exprimă „podoaba” într-un manieră exemplară.
Şi fiinţa umană
rezonează cu sufletul naturii. În calitate de om, devii mai energic, mai plin
de viaţă, iar o jumătate de oră pe zi, petrecută în aer liber, îţi revigorează
sufletul şi spiritul. Şi gospodinele şi-au „pregătit” grădinile în scopul
întâmpinării anotimpului: primăvara. În grădinile acestora,
curăţenia predomină, astfel încât, parcă-ţi doreşti fizic şi spiritual să te
afli acolo şi, nicidecum, prin praful şi mizeria de prin unele parcuri
româneşti.
Au înverzit sălciile,
castanii, gardurile vii sunt în plenitudinea lor, plopii au înflorit şi au înfrunzit,
într-un mod asemănător – arbuştii de forsythia –, au înflorit lalelele, în
splendoarea lor, efectiv, totul a căpătat culoarea verdelui primăvăratic, iar
florile şi-au deschis „corola de
minuni a lumii”. Natura este frumoasă, magnifică, măreaţă şi spirituală prin
creaţia sa divină!
Frumuseţea naturii este
unică, fiecare anotimp „îşi roteşte” „podoabele” în felul său, pentru ca noi,
oamenii, să avem ce să admirăm anual. Afirm că fiecare anotimp al anului este
unic şi deosebit în felul său, iar, dacă eşti un fin observator al naturii, îţi
poţi da seama că toate anotimpurile sunt „concepute” în aşa manieră, încât să
echilibreze balanţa fiinţei umane într-un mod echitabil: astfel, unii îndrăgesc
vremea nici prea caldă, nici prea friguroasă, adecvată anotimpului primăverii,
alţii iubesc toamna prin parfumul fructelor, culorile multicolore ale frunzelor
copacilor, savoarea şi dulceaţa roadelor toamnei, alţii iubesc albul imaculat
al zăpezii, iar altora le place căldura înăbuşitoare a verii.
Îndrăznesc să afirm
faptul că, parcă, şi anotimpurile „au devenit” precum sunt oamenii:
„Unul e sucit într-un fel,
altul într-alt fel, fiecare în felul lui, încât nu te mai saturi să-i vezi şi
să faci haz de ei” (Ion Luca Caragiale în conversaţie cu Ioan Slavici).
Ce este însă important este să admirăm
fiecare anotimp în mod individual, să respectăm natura cu bogăţia şi cu
frumuseţile sale incomensurabile, să ne bucurăm, să păstrăm şi să întreţinem
ceea ce Bunul Dumnezeu a lăsat „moştenire” omului în general vorbind.
Închei acest „periplu”
primăvăratic cu un citat din Gustav Theodor Fechner:
„Dumnezeu este sufletul întregii naturi. El nu este
afară, ci înăuntrul ei. Natura este, cu alte cuvinte, însufleţită şi divină”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu