No man’s land! - prima parte

Foto: Google Images

În fiecare zi în care mă ridic din pat, iar de acest fapt, îi mulţumesc lui Dumnezeu, Creatorul divin al omenirii, mă gândesc la o nouă zi mai frumoasă şi mai „altfel” decât cea anterioară.

Poate vă întrebaţi ce aşteptări am de la acest „altfel”, respectiv, o „altfel” de ziuă. Din punctul meu de vedere, nu îmi doresc nişte lucruri imposibile, ci doar normale. Călătorind cu autobuzul şi nu numai..., observ oameni insistent de obraznici, care până nu-şi ating scopul, nu se lasă pur şi simplu, după „formula” cunoscută foarte bine: „scopul scuză mijloacele”.

Când călătoreşti cu autobuzul, te confrunti cu tot felul de situaţii: urcă un acordeonist şi până nu-i dai acolo un bănuţ, nu te lasă în pace cu gândurile tale. Şi insistă, şi insistă, până ce, chiar dacă nu ai bani la tine, îi dai acolo ultima monedă, ca să nu te mai „piseze” atât la cap cu „muzica” lui.

Un alt călător este în stare să-ţi ia biletul din mână, dacă observă că vei coborî la staţia imediat următoare, căci, deh, „stimabilul” nu are bilet şi este posibil să-l găsească „descoperit” controlorul. Dar, mă întreb, eu: de ce nu s-a gândit la acest aspect înainte de a se urca în autobuz? Am bilet, mă urc în autobuz, nu am bilet, nu fac această acţiune.

Un alt aspect neelegant, observabil tot călătorind, este acela de a vorbi tare, dar atât de tare la telefon, încât să se audă până la conductor întreaga conversaţie telefonică purtată. Sincer vorbind, cui îi pasă ceea ce tu, în calitate de călător, vorbeşti cu atâta „patimă” şi pui atâta „pasiune”, înjurând de mama focului!?

Dar cine ştie, cui îi pasă (”Who knows, who cares”!?)? Şi vorbitul acesta la telefon îl auzi pe stradă, în hypermarket şi cam peste tot pe unde te duc paşii şi gândurile!!!!

Stau şi mă întreb dacă vom mai ieşi vreodată din mizeria intelectuală şi fizică în care ne găsim?! Pentru că, din perspectiva mea, oricât mi-aş dori să pot observa o evoluţie, cu fiecare zi ce trece, piramida ridicată mental în timpul nopţii este dărâmată de aspectele cotidiene trăibile şi observabile în ziua următoare.

Aş dori să închei această prezentare cu nişte versuri în limba engleză, pe care bănuiesc că le cunoaşteţi. Limba engleză în tendinţa spre globalizare a devenit foarte cunoscută, prin urmare, sunt absolut sigură că traducerea acestora devine una facilă: 

”Who knows?

Who cares?

Why bother?

Break through today

Do what you say

Gotta make a way

See through me

Don’t hide alone

In the unknown

Let’s got to be worth the time

See through mine

Or just put me away

Just throw it away

For then it’s just no use

And there’s no use for you

Who knows?

Who cares?

Why bother?

We dare.

Break through today

Do what you say

Gotta make a way

See through me

Don’t hide alone

In the unknown.

Who knows?

Who cares?

Why bother?

We dare.

Facing corners of what to do

While missing the whole issue” (Scream, ”Who knows, who cares”).