Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale

miercuri, iulie 29, 2015

TODAY-Tomorrow-Always – apă de parfum, marca AVON

TODAY-Tomorrow-Always
Dragii mei, în acest articol, aş dori să pun în discuţie unul din sortimentele de parfum de la Avon, din gama: TODAY-Tomorrow-Always, 50 ml.

Se spune că trecutul, prin definiţie, s-a „risipit”, prezentul (TODAY) reprezintă darul pe care Creatorul Divin „al văzutelor tuturor şi al nevăzutelor” ni-l face, odată cu fiecare zi, ce trece pe lângă existenţa noastră, iar viitorul (Tomorrow) constituie cadoul care va „sta” mereu (Always) sub semnul imprevizibilului! J

De ce aduc în discuţie aceaste afirmaţii?
Poate, pentru că, acesta a fost primul sentiment, pe care l-am „încercat”, în momentul în care, anul acesta, odată cu celebrarea zilei numelui meu, Mihaela, am primit cadou, de la naşa mea, apa de parfum TODAY-Tomorrow-Always. Parfumul se prezintă într-o cutie aurie, elegantă, semn al distincţiei şi al preţuirii persoanei căreia i-l dăruieşti, iar scrisul cu aurii caractere (today) şi albe (TODAY-Tomorrow-Always) mi-a dat sentimentul sublimului.

Testând parfumul, chiar încă de la prima încercare, am simţit o fragranţă suavă, delicată, plină de feminitate. Pe acest tip de apă de parfum l-am putut identifica în calitate de marcă a apartenenţei personale. Pentru că, ştiţi şi Domniile Voastre, stimaţi cititori, este destul de dificil să faci cadou unei persoane, un parfum. Dar, după cum mi s-a întâmplat şi mie, dacă ajungi să cunoşti gusturile, preferinţele, interiorul unei persoane, atunci, de-abia, te poţi gândi la un cadou, gen: parfum, spray, roll-on ş.a.m.d.

Din perspectiva mea, afirm că apa de parfum TODAY-Tomorrow-Always s-a pliat perfect personalităţii mele şi mă reprezintă cu succes oriunde m-aş găsi: serviciu, societate, shopping etc.

De multe ori mi se întâmplă să mi se spună: „– Ce bine miroşi!” sau să-mi fie adresată întrebarea: „– Ce parfum foloseşti?”, iar, în acel moment, pentru că îmi place să împărtăşesc şi altora din experienţa mea în materie de parfumuri, afirm cu bucurie: „–Am primit cadou, sublima apă de parfum: TODAY-Tomorrow- Always, marca Avon.

Acest tip de apă de parfum TODAY-Tomorrow-Always se prezintă sub forma unui cocktail de arome de frezie, streliţia, mosc şi trandafir care îţi conturează, ca  un simbol al feminităţii, suavitatea, delicateţea, fineţea, eleganţa, distincţia.
             
Apa de parfum menţionată face parte din gama de parfumuri florale.

Voi discuta fiecare componentă florală existentă în apa de parfum TODAY-Tomorrow-Always pentru a putea observa caracteristicile şi fineţea produsului şi de nu, este posibil, ca unele reprezentante ale feminităţii să se identifice cu această apă de parfum persistentă şi prin denumirea sa (a se vedea diferenţa apă de parfum vs. apă de toaletă)!!! J    

Moscul este atât de indispensabil în industria parfumurilor datorită proprietăţii sale unice de a echilibra compoziţiile, adăugându-le o tuşă subtilă de senzualitate şi de căldură. Este un minunat fixator, care reduce rata de evaporare şi permite compoziţiei originale să dureze mai mult timp, păstrându-şi mirosul ei propriu (www.fragrantica.ro).

Frezia – „Mireasma freziilor este incomparabilă, cuprinzând un buchet vesel de o vervă piperată şi o prospeţime florală proiectată cu o perfectă intensitate, o aromă delicioasă ce iradiază la mare distanţă. Având un conţinut ridicat în linalool, component major în toate varietăţile de frezii, florile emit o aromă răcoritoare, floral-lemnoasă cu o subtilă notă citrico-terpenică” (www.fragrantica.ro).

Streliţia – denumită popular şi „pasărea paradisului” este utilizată cu succes în „industria” parfumurilor de calitate, dat fiind faptul că aceasta este o floare nobilă, iar parfumul ce rezultă din includerea florii de streliţia în compoziţia sa, alături de alte tipuri de flori, este unul discret şi deţine marca distincţiei.

Trandafirul – „Dintre 5000 de tipuri de trandafiri care există, numai trandafirul bulgăresc sau Rosa Damascena Trigintipetala ajunge într-adevăr să ofere o esenţă de această calitate. Având puterea unică de a armoniza mirosurile cele mai contradictorii, constituie, pentru specialişti, una din componentele cele mai subtile ale marii parfumerii” (www.balkantravel.eu).

Astfel, dragii şi dragele mele, dintre diversele sortimente de parfumuri din gama TODAY-Tomorrow-Always îl puteţi alege pe cel care vă defineşte cel mai bine personalitatea şi care v-ar putea pune în valoare structura atât prin nota discreţiei, cât şi prin cea a rafinamentului (ofer câteva exemple de parfum din gama menţionată mai sus:
• TODAY-TOMORROW-ALWAYS-FOREVER;
• TODAY, TOMORROW, ALWAYS IN BLOOM;
• TODAY, TOMORROW, ALWAYS ROMANTIC;                                  
• TODAY-TOMORROW-ALWAYS-HEART;                                                 
• TODAY, TOMORROW, ALWAYS FOR HIM etc.

Să fiţi iubiţi (e)!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu