Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale

marți, septembrie 22, 2015

„Ninsoare” de frunze

Toamna
Foto: Google Images
Dragii mei cititori, astăzi, ne „ocupăm” de toamnă. Chiar a venit toamna, deşi, poate, pentru mulţi dintre noi acest aspect pare incredibil, dar este adevărat!!!

Ninge cu frunze: ruginii, roşietice, galbene, ruginii-verzui... natura s-a pregătit de-o adevărată sărbătoare decorativă şi parfumată!

„Niciodată toamna nu fu mai frumoasă”!!!... (Tudor Arghezi, „Niciodată toamna”) J

Este timpul strugurilor şi al mustului parfumat! Câtă dulceaţă se revarsă din buchetului parfumat al ciorchinelui de strugure: savoare, gust, parfum...un adevărat deliciu al simţurilor şi al papilelor gustative!!! J

Dar cât de frumoasă este şi toamna!!!

Treptat-treptat, natura, ca o floare, îşi „roteşte” petalele sale distincte: una de un verde-crud, gen primăvara: alta, de un galben solar, gen: vara, o alta de un ruginiu-roşiatic, gen: toamna şi ultima petală, cea albă, reprezentată de iarnă.

În mijlocul „trifoiului” norocos, cu patru petale, se „poziţionează” stăpânul anotimpurilor şi anume: bătrânul sau tânărul an; acest lucru depinde de perspectiva din care privim şi, respectiv, abordăm lucrurile. Timpul este plăcut: când călduţ, când vântul „ne mai bate” în spate sau pe la spate, dar, ce să-i faci?!...a venit toamna!!!

Şi DA, pot afirma că frumoase mai sunt versurile lui Nichita Stănescu:

„A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu inima ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare”. („Emoţie de toamnă”) (Versuri.ro)

Nici gospodinele nu pierd timpul, ci harnice ca nişte albinuţe îşi organizează „recolta” de toamnă: murături, varză murată, gogoşari la oţet, vinete coapte, zacuscă din legume sau din ciuperci, dulceaţă/peltea de gutui, nenumărate tipuri de dulceţuri care mai de care mai gustoase şi mai apetisante!

Oamenii satului culeg porumbul şi bostanii pentru a le asigura animalelor hrana necesară în timpul iernii.

Se mai coseşte şi ultima brazdă de fân şi se pregătesc căpiţele pentru toamnă-iarnă.

În pieţe, la florării şi în grădinile de flori ale gospodinelor şi-au făcut apariţia daliile tomnatice, crizantemele ce „aduc” cu ele mirosul parfumat al toamnei, îl „poartă” şi-l „răspândesc” pretutindeni, până-n apropierea iernii. Crizantemele cu flori mici şi bogate sau cu flori mari sunt adevărate „bijuterii” florale tomnatice, pentru că au o rezitenţă, o frumuseţe şi o fragranţă unice.

Iar toate acestea reprezintă doar unele dintre aspectele pe care cea de-a treia „fiică” a bătrânului an ni la prezintă pe „podiumul” „modei” culinare, vestimentare, florale, vegetale ş.a.m.d.

Restul diversităţilor tomnatice vi le recomand să le admiraţi şi să le observaţi şi Domniile Voastre!

Să fiţi iubiţi (e)!       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu