Ai grijă ce îţi doreşti că s-ar putea să se împlinească!!!

Foto: Google Images

Dragii mei, vi s-a întâmplat, vreodată, să asistaţi la o „întâlnire” „faţă-n faţă” cu propria persoană? Chiar aşa?! Măcar zece minute din acest timp preţios, care se comprimă observabil, să alocaţi eului Domniilor Voastre!!!

Cercetătorii au constat că ale noastre gânduri, de cele mai multe ori, devin înşelătoare. Şi, ar fi recomandabil, să avem puterea de a ne asculta inima înainte de a da crezare gândului!

Este posibil ca aceştia să aibă dreptate! Sunt sigură că atât în teorie, cât şi în practică v-aţi „confruntat” cu proverbul:

Ai grijă ce îţi doreşti că s-ar putea să se împlinească!

În ceea ce mă priveşte, mie chiar mi s-au întâmplat lucruri la care am cugetat şi, mai devreme sau mai târziu, mai cu uşurinţă, mai cu dificultate, prin puterea gândului, dorinţele mele au căpătat viabilitate.

Se spune că universul, prin energiile sale, „lucrează” fie pozitiv, fie negativ, la ceea ce tu, în calitate de persoană înzestrată cu puterea raţiunii, gândeşti că ar fi posibil să ţi se întâmple sau chiar ţi s-ar putea „întâmpla”.

Şi, DA, pot afirma cu certitudine că, în momentul în care am gândit pozitiv asupra unei situaţii, am avut parte de o reuşită asigurată a faptelor desfăşurate. Când mi s-a întâmplat să cuget negativ, atunci toate energiile negative ale universului, parcă, s-au aliniat, cu tenacitate, şi, într-adevăr, nu am „atins” ceea ce aş fi sperat, poate... 

Se afirmă că Universul lucrează, prin alinierea surselor energetice, la bunăstarea unei familii şi a fiinţei umane, în general vorbind. Cu cât o familie/o persoană este mai pozitivistă în gândire şi în tot ceea ce face, cu atât viaţa acesteia se va schimba în bine într-un mod radical. Şi fenomenul poate fi perceput/interpretat şi invers.   

Şi, ca să fiu mai elocventă în ceea ce am scris mai sus, conchid această „intervenţie” personală prin versurile lui Nichita Stănescu:

           

Elegia întâia

I.              „El începe cu sine şi sfârşeşte cu sine.

Nu-l vesteşte nicio aură, nu-l

urmează nicio coadă de cometă.

Din el nu străbate-n afară

nimic; de aceea nu are chip

şi nici formă. Ar semăna întrucâtva

cu sfera,

care are cel mai mult trup

învelit cu cea mai strâmtă piele

cu putinţă. Dar el nu are nici măcar

atâta piele cât sfera.

El este înăuntrul desăvârşit,

şi,

deşi fără margini e profund

limitat.

Dar de văzut nu se vede.

Nu-l urmează istoria

propriilor lui mişcări, aşa

cum semnul potcoavei urmează

cu credinţă

caii.

II.            Nu are nici măcar prezent,

deşi e greu de închipuit

cum anume nu-l are.

 El este înlăuntrul desăvârşit,

interiorul punctului, mai înghesuit

în sine decât însuşi punctul.

III.         El nu se loveşte de nimeni

şi de nimic, pentru că

n-are nimic dăruit în afară

prin care s-ar putea lovi.

IV. Aici dorm eu, înconjurat de el.

Totul este inversul totului.

Dar nu i se opune, şi

cu atât mai puţin îl neagă:

Spune NU doar acela

care-l ştie pe DA.

Însă el, care ştie totul,

La NU şi la DA are foile rupte.

Şi nu dorm numai eu aici,

ci şi întregul şir de bărbaţi

al căror nume îl port.

Şirul de bărbaţi îmi populează

un umăr. Şirul de femei

alt umăr.

Şi nici n-au loc. Ei sunt
penele care nu se văd.

Bat din aripi şi dorm

aici,

înlăuntrul desăvârşit,

care începe cu sine

şi se sfârşeşte cu sine,

nevestit de nicio aură,

neurmat de nicio coadă

de cometă”.  – Nichita Stănescu (Poezie.ro)