Foto: Google Images |
Astăzi, în
calendarul ortodox, sărbătorim pe cei 40 de Mucenici din Cetatea Sevastiei, care au fost prinşi şi
pedepsiţi din cauza credinţei pe care o aveau în Domnul Nostru Iisus Hristos.
Se spune că cei 40 de Mucenici din Sevastia au fost loviţi cu pietre peste
faţă, dar acestea nu-i atingeau pe ei, ci pe cei care manifestau o atitudine
ostilă şi duşmănoasă lor.
Mucenicii au fost supuşi
unor chinuri grele. Astfel, pe timp de iarnă, ei au fost pedepsiţi a petrece o
întreagă noapte în mijlocul unei ape. Unul dintre mucenici a ieşit din apa rece
şi a alergat spre un loc mai călduros şi anume spre o baie din apropiere, însă,
din cauza, căldurii de-acolo, acesta s-a topit. Unul dintre ostaşii care îi
păzeau pe sfinţi a intrat în apă şi, deodată, a observat cum sfinţii sunt
înconjuraţi de lumină şi de cununi ce se pogorau asupra fiecăruia dintre
aceştia.
Când s-a luminat de
ziuă, sfinţilor le-au fost zdrobite fluierele picioarelor şi, astfel, s-au
stins în chinuri groaznice. Doar unul dintre aceştia, mai tânăr, a rezistat
acestei cumplite dureri, dar, în cele din urmă, s-a stins. Trupurile sfinţilor
au fost aşezate unele peste altele şi au fost arse, iar rămăşiţele acestora au
fost aruncate într-un râu, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele
lor.
De-acolo, prin grija
Bunului Dumnezeu, moaştele s-au strâns „cu toate laolaltă într-o surpătură” (Noutati-Ortodoxe.ro),
de unde au fost scoase de mâinile creştinilor şi au fost dăruite oamenilor „ca
o bogăţie de neînstrăinat”.
De asemenea, astăzi,
sărbătorim şi pe sfântul mucenic Urpasian, cel ce a avut curajul de a-i mărturisi
împăratului Maximian, credinţa sa în Iisus Hristos.
„Iar tiranul şi
nelegiuitul împărat stăruind încă în nebunia lui a poruncit să fie adunat cu
grijă atât pământul în care cursese carnea topită a sfântului, cât şi praful
oaselor sale şi să fie împrăştiate în mare, în faţa lui. Toate acestea s-au
întâmplat în Cetatea Nicomidiei” (Noutati-Ortodoxe.ro).
Astăzi, creştinii
ortodocşi au dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte în conformitate cu nota
explicativă din calendarul ortodox.
Vă doresc, dragii
mei, să aveţi o zi frumoasă şi să sărbătoriţi această zi ţinând cont de
statutul nostru de adevăraţi creştini ortodocşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu