Natura se deschide firii umane prin frumosul cultivat
anual! Deși vremea este capricioasă, totuși, nu mă opun plimbării zilnice, deoarece primăvara este anotimpul meu preferat,
un anotimp al re-nașterii umane! Natura își revarsă „corola de minuni a lumii” pentru a
fi admirată și îndrăgită!
Din punctul meu de
vedere, primăvara este anotimpul cel
mai plăcut al anului: temperaturile sunt acceptabile ființei mele, copacii își deschid, spre soarele
călduț, coroana
încărcată de bulgărașii albi ai florilor, încet-încet, firul ierbii evoluează de la un verde
crud-deschis, spre unul închis:
„Verde crud, verde crud…
Mugur alb, și roz și pur,
Vis de-albastru și de-azur,
Te mai văd, te mai aud”!
(George Bacovia, Note de primăvară)
Natura constituie un adevărat miracol al ființei umane! EA te prinde-n mrejele sale, de viață dătătoare și nu-ți mai dă drumul!
Într-adevăr, este timpul
să ne bucurăm! Este timpul să poposim în natură și să-i admirăm frumusețile! Este vital să trăim
în sânul naturii și să ne încărcăm sufletul cu energie pozitivă! Acesta reprezintă un timp al
frumosului atât interior, cât și exterior!!!
Astfel, dragii mei,
bucurați-vă de o diversitate coloristică florală, de frunze-nverzite, de-un cer
senin, cu soare blând, de fragranțe plăcut mirositoare și de tot ceea ce presupune frumosul vieții!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu