Imaginaţie incipientă

Şi m-am născut din iubire... drept mărturie este numele sfânt, ce-l port: Mihaela „cea care se aseamănă lui Dumnezeu” (Semnificatia-numelui.net).

Foto: Google Images

Am înaintat în viaţă şi spre viaţă. M-am gândit la timpul ce trece şi ne întrece prin ireversibilitatea sa. M-am aflat într-o perpetuă căutare de nou, unic şi de plăcut. Am iubit tăcerea şi am căutat liniştea fără a reuşi întotdeauna să o descopăr şi să mă regăsesc în povestea ei... dulce şi, poate, pentru unii, apăsătoare.

Într-un moment de linişte, visam că stau la o oareşicare „masă a tăcerii” şi-mi imaginam, măcar, una din ipostazele iubirii: iubirea în care-ţi zâmbesc ochii, iubirea în care-ţi surâde zâmbetul, iubirea în care atât ochii, cât şi zâmbetul se nasc din lacrimi de iubire..., iar, atunci, în acel moment, totul pare frumos, devine chiar mai frumos...ca într-un adevărat vis al iubirii şi al puterii imaginaţiei..., ce te poartă oriunde-ţi doreşti, până în momentul în care viaţa te atenţionează cât de puternic poţi fi în distincte împrejurări.

Şi tot la această „masă a tăcerii”, mintea ta, omule, poate da frâu liber imaginaţiei, astfel că, într-o fracţiune de secundă, dacă viaţa „pocneşte din degete”, cursul vieţii tale se îndreaptă spre un nou făgaş: unul, poate, mai bun, un altul, poate, mai puţin desirabil...

Suntem prea mici pentru universul acesta, iar, în micimea noastră, se pare că nu înţelegem acest lucru, până în momentul în care ceva puternic ne zdruncină starea de spirit şi nu mai avem ce face, obiectiv vorbind, ca să îndreptăm ceea ce nu am reuşit, poate, la timpul potrivit...

Şi, cum fiinţa umană are o structură complet diferită – că nici gemenii nu sunt identici din multe puncte de vedere –..., ce să mai spunem de ceilalţi semeni, care încep să-şi facă procese de conştiinţă în momentul în care inevitabilul intervine?!

Iar, pe de o parte, dacă viaţa-ţi „oferă” atâtea „palme”, de ce să nu primeşti „palme” şi din partea iubirii, care, deh, face parte tot din mersul vieţii???

De aceea, iau loc la această „masă a tăcerii”, oricând timpul îmi permite, ca să-mi pot imagina, chipurile, în linişte, ce pot alege din jocul de cărţi al măştilor: viaţa senină reflectată pe întregul chip al purtătorului, viaţa ca vis, în care visul este ferice şi continuu, cu ochii închişi de această dată, dar cu zâmbetul imprimat atât pe conturul buzelor, cât şi pe structura acestora sau viaţa în care imprevizibilul uimeşte chipul şi, inclusiv, zâmbetul lui.

Imaginativ vorbind, voi ce variante ale vieţii aţi alege? Pe toate? Sau lăsaţi providenţa să vă răspundă cu promptitudine?!