Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale

luni, mai 15, 2023

Unde este primăvara?!

Primăvara
Foto: Pinterest


Nu am mai postat informații noi pe blogul meu din luna februarie, de când eram în „Așteptarea primăverii”.

 

Nu pot spune actualmente că nu o aștept pe Zâna Primăvară! Încă o aștept… Cred că toți o așteptăm pentru căldura cu care ne înnobilează sufletul, corpul, inima, privirea și cugetarea. 

 

Astfel, în așteptarea primăverii înfloritoare și a soarelui cu ale lui raze calde, readuc în prim-plan versurile poeziei Primăvara, de George Topîrceanu.

 

Sper ca versurile să vă încânte imaginația! Să aveți bucuria zămislită a acestui anotimp în ochi, în privire, dar și în suflet! Să vă încânte primăvara, chiar și așa în varianta sa mai capricioasă, actualmente, vorbind!

 

„După-atâta frig și ceață
    Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheață
    Nasul și picioarele!

Cu narciși, cu crini, cu lotuși,
    Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuși
    Nu-i decât o copie.

Sub cerdac, pe lăuruscă,
    Cum trecură Babele,
A ieșit un pui de muscă
    Să-și usuce labele.

Păsările migratoare
    Se re-ntorc din tropice.
Gâzele depun la soare
    Ouă microscopice.

Toată lumea din ogradă
    Cântă fără pauză.
Doi cocoși se iau la sfadă
    Nu știu din ce cauză.

Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
    Nu vrea să se bucure.
Moțul roșu îi atârnă
    Moale ca un ciucure.

Doar Grivei, bătrânul, n-are
    Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
    Toate-i merg de-a-ndoasele.

Pentru câte-a tras, sărmanul,
    Cui să ceară daune?...
Drept sub nasul lui, motanul
    A venit să miaune.

Dar acum l-a prins potaia
    Și-a-nceput să-l scuture...
Peste toată hărmălaia
    Trece-n zbor un fluture.

Pe trotuar, alături saltă
    Două fete vesele...
Zău că-mi vine să-mi las baltă
    Toate interesele!” (Primăvara, de George Topîrceanu) 

2 comentarii:

  1. Vă mulțumim pentru postare! Mereu o plăcere să revenim pe pagina dumneavoastră 🙏🌈💞

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca mulți dintre noi nu suntem încă pregătiți pentru adevarata primăvara! Și nu ma refer la cea descrisă in poezie… ci la o adevarata primăvara in viețile noastre, a tuturor! Va imbratisez!😻😇

    RăspundețiȘtergere