Toamna

 

Foto: Pinterest

TOAMNA, îmbrăcată-n aur și cu părul său roșcat,   
A trecut pe lângă mine, m-a privit și a plecat.    
Avea ochii plini de ploaie și un zâmbet dulce-amar,   
Iar la gât purta o salbă, cu pietre de chihlimbar.    
Îi cădeau din geantă frunze... una, două, sute, mii,   
Roșii, galbene, pestrițe, frunze verzi și ruginii.    
Am privit-o cu mirare și-am strigat în urma sa,    
- Vă cad frunzele din geantă! Însă ei nu îi păsa.  
,,Ce nechibzuită-i toamna!" M-am gândit în sinea mea,  
,,Își aruncă-n vânt averea, bucură-se, cine-o vrea!"   
- E bogată, își permite! Am zis eu printre suspine,  
Fără să observ că TOAMNA, era la un pas de mine.    
Dânsa m-a luat de mână și a pus o frunză-n ea.   
-Ține minte, frunza asta-i ultima din geanta mea.    
Dup-o clipă de tăcere,TOAMNA a adăugat:  
- Nu-i bogat cel care are, cel ce dă - este bogat.

(autor necunoscut)