Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Agitaţie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Agitaţie. Afișați toate postările

marți, iunie 16, 2015

Simplu, simplitate … spre o viaţă cât mai simplă

Viata nu este nici simpla nici complicata
CopiisiMamici.ro
Dragii mei cititori, ce vă sugerează cuvântul simplu? V-ar plăcea să aveţi o viaţă simplă, în care să nu existe nicio grijă? Sau v-ar plăcea să aveţi o viaţă simplă, în care noi, adulţii, să nu ne mai facem atâtea griji, probleme, gânduri inutile şi viitoare, în care să NU ne mai adresăm întrebări de genul:
  • Oare ce voi face?
  • Cum voi soluţiona situaţia?
  • Cum voi manageria cursul familiei şi al lucrurilor?
Aceasta este structura omului dotat cu raţiune şi anume: el tinde să gândească prea mult şi la prea multe aspecte existenţiale, până-şi creează singur probleme...

Ideea este că ar fi bine să lăsăm lucrurile să „curgă” de la sine! Pentru că, oricum, nu le vom putea soluţiona decât în momentul confruntării cu acestea şi la „sosirea” acelui timp viitor al problemelor şi, poate, nici atunci. Aceasta nu presupune „să ne culcăm pe o ureche”, vorba expresiei menţionate, dar ar fi recomandabil să încercăm „să gândim” mai puţin sau, cel mai bine afirmat, să gândim simplu şi la obiect asupra a tot ceea ce ne înconjoară şi asupra tuturor lucrurilor cu care interrelaţionăm.

joi, martie 19, 2015

„Aveţi puţintică răbdare…stimabililor!”

Foto: Citatepedia.info
Dragii şi dragele mele,

Chiar nu pot începe acest articol fără să-l citez pe „actualul” „moş virgulă”: I.L. Caragiale:

„Trahanache: (trăgându-şi clopoţelul) Stimabili! Onorabili! (afabil) faceţi tăcere! Sunt cestiuni importante, arzătoare la ordinea zilei... Aveţi puţintică răbdare...” (I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută – 1884, Actul III, Scena I)
 
Dacă nu ne-am mai agita atât de mult din cauza diverşilor factori externi, ne-am da seama că DA!, într-adevăr, evoluăm! J Avea dreptate marele I.L.Caragiale, prin personajele sale, când Jupân Trahanache afirma: „Stimabili! Onorabili! Aveţi puţintică răbdare …!”

Şi, într-adevăr, mare adevăr a cugetat Caragiale!!! Dar RĂBDAREA este o virtute pe care mulţi oameni nici măcar nu ştiu să o definească, dar ce să mai spun…: să o preţuiască măcar! Ce să mai afirm că ar fi necesar să o folosim zilnic în relaţiile interumane! Şi chiar în această manieră, astăzi – ne agitam, mâine – ne agităm, poimâine – ne agităm ş.a.m.d., încât vom ajunge să conjugăm extrem de bine verbul „a (ne) agita” la toate modurile şi timpurile posibile!