În procesul plăsmuirii şi al modelării cuvântului în
lexicul limbii române, Nichita Stănescu realizează nişte asocieri lexematice
inedite, iar lirica sa este mereu o bucurie şi o revelație a impresionantului
,,joc de-a cuvintele", uimind, astfel, cititorul într-un mod cât mai
plăcut, introducându-l într-o dimensiune aparte, specială, unică şi bogată-n
semnificații, care sunt oferite în anumite circumstanțe, de ,,cuvinte",
iar în altele, de ,,(ne)cuvinte".
În sensul celor menționate, un exemplu de poem
este:
,,Muzică II", de Nichita Stănescu
,,Muzica mă apropia de lucruri,
punea un arc între mine şi ele
şi puteam să cad de departe, din sfere,
fără să-mi frâng nici un mădular,
fără să-mi pierd nimic din putere.
Muzica alegea din mine, ca un magnet,
sentimentul arămiu, sentimentul violet.
Le ridica în sus ca pe nişte fire
de iarbă-n încolţire.
Şi cine veghea putea să zărească
un câmp arămiu, un câmp violet,
deasupra cărora se desface, încet,
şirul nocturn al stelelor palid-albastre,
sub care,
tâmplă, lângă tâmplă,
coastă lângă coastă,
se-mbrăţişară
viețile noastre".
