 |
| Foto: Google Images |
Ne grăbim... Spre ce ne grăbim oare?... Spre
serviciu, spre casă, spre o bibliotecă, spre un supermarket... fiecare se
grăbeşte să ajungă într-un loc, la o activitate... Ne grăbim. Mereu şi mereu...
ne grăbim... până când oare ne vom tot grăbi?!
Nicio fiinţă dotată cu raţiune nu are cum să-şi dea
seama cât timp ne vom tot grăbi... Ne grăbim indiferent de vârstă: copii,
tineri, bătrâni...
Cândva, tindeam să cred faptul că bătrânii ar fi mai întelepţi şi ar avea
mai multă răbdare. Se pare că timpurile s-au schimbat şi nu, în bine, iar unele
persoane de vârsta a III-a se controlează destul de greu sau deloc: trec pe
lângă tine sau peste tine, se aşază în faţa ta, chiar şi atunci când tu, om
politicos, stai la rând, ca să achiţi ceea ce ai cumpărat. Şi îmi vin în minte
câteva versuri din Nunta Zamfirei, de
George Coşbuc: „Sunt grei bătrânii
de pornit,/Dar de-i porneşti,
sunt grei de-oprit”! Copii, tineri sau bătrâni, indiferent de vârsta pe care o
avem, fără un strop de sare şi de piper în atitudine, riscăm să devenim ursuzi,
supăraţi pe viaţă, necăjindu-i prin comportamentul nostru pe ceilalţi oameni, cu
care intrăm în contact.
O situaţie asemănătoare
este evidentă şi la cumpăna dintre ani, când încep să curgă urările: „La mulţi
ani cu sănătate, cu belşug, cu armonie, cu înţelepciune etc., etc.!”, dar oare
încercăm să fim mai înţelepţi în noul an?
Este ca şi cum
ne-am dori să mâncăm o mâncare gustoasă, dar uităm să punem sare în ea. Ce să
mai spun despre piper? Mâncarea ar căpăta un gust cu mult mai bun, dacă, pe
lângă sare, am adăuga şi puţin piper în conţinutul ei.
Nu degeaba
fata mică a împăratului îşi iubea tatăl ca „sarea-n bucate”, iar rezultatul s-a
concretizat în alungarea din împărăţie a fetei împăratului chiar de tatăl acesteia:
„– Cum mă iubeşti tu, fata mea?
– Ca sarea în bucate, tată! răspunse şi ea cu faţa senină, zâmbind cu dragoste firească şi
lăsându-şi ochii în jos, de ruşine că vorbi şi ea. Ea se ruşina… văzând că
tată-său o băgase şi pe ea în seamă, ca o mai mică ce era”.
……………………………………………………………………………..
– Pentru asta oare mă
trudesc eu ca să vă cresc şi să vă dau învăţătură cum altele să nu fie în lume
ca voi? Să te duci de la mine cu sarea ta cu tot!” (Sarea în bucate, de Petre Ispirescu; (sursa: povesti-pentru-copii.com).
Se ştie că
organismul uman are caracteristica de readaptare în funcţie de anumite circumstanţe;
prin urmare, dacă urmezi un regim alimentar şi nu ţi se permite să mănânci cu
sare, atunci, odată cu trecerea timpului, mâncarea va „avea gust” şi fără sare.
Dar ce faci cu viaţa, în general vorbind, dacă
nu o condimentezi cu puţin piper şi nu-i oferi necesarul de sare de care are nevoie?!
Răspunsul este
unul vizibil: ne călcăm în picioare în mijloacele de transport, la cumpărături,
în hipermarketuri, ne atribuim cuvinte injurioase, deşi nu ar fi cazul într-o
societate civilizată şi evoluată, ne uităm urât unii la alţii fără motiv sau,
poate, cu un „motiv” neîntemeiat.
Astfel, cu
sare şi cu puţin piper în comportament, am fi mai altfel şi, cu siguranţă, am
fi cu mult mai bogaţi şi cu mult mai evoluaţi intelectual, am fi, evident,
compatibili secolului în care trăim: al XXI-lea.
Să fiţi iubiţi, pentru că iubirea înalţă inima şi te face fericit (ă)! J
