Printre
rugi şi mure, timpul se scurge ireversibil. Copiii satului au coborât la
marginea drumului, ce desparte satul, de cursul şoptitor al râului, sperând
să-şi vândă fructele de pădure, culese cu dăruire, dar şi cu sudoarea mâinilor
şi chiar a întregului organism. Din când în când, se mai opreşte câte o maşină
de călători şi mai poţi auzi câte un glas întrebând:
„– Mure,
da?! Cât este coşul?!”
„– Cât
este kilogramul de mure?!”
„– Cu
cât dai kilogramul (de mure)?”
Copiii satului nu obţin mare lucru din vânzarea
fructelor, dar încearcă, cel puţin, să-şi creeze o sursă de venit, din care
să-şi cumpere, măcar, o pâine şi câte ceva de mâncat. Este păcat faptul că, în
ansamblu, nu sunt cunoscute proprietăţile murelor şi ale frunzelor de mur.