Stătea întinsă pe iarba verde şi pe
reavănul pământ al verii în revenire. Se simțea liberă şi râvnea de ceva timp,
după această libertate a ființei sale. Într-un fel, simțea că renaşte din
pământ, deşi ştia că, la un moment dat, pământul o va chema în adâncul său
nemărginit.
Mai era, însă, până atunci.
Lacrimile de bucurie îi inundau obrajii. Revenise într-un loc plăcut, liniştit,
se trezise la viață, în cele din urmă! Sentimentele i se învălmăşeau în cap:
unice, puternice, exteriorizabile! Emana bucurie prin toți porii chipului său,
ce era însetat de libertate.
Deasupra sa, petalele de trandafiri i se prelingeau pe chipu-i angelic.
Din văzduh, „ningea” cu flori. Era un timp numai al ei, pe care şi-l dorise din
tot sufletul! Vremea era plăcută, potrivit de caldă, deşi era vară...
Era numai bine pentru ființa-i însetată de libertate sufletească şi de linişte.
În colțul grădinii sale, pe iarba de-un verde văratic, îşi oglindea privirea în
albastrul cerului. Cu adevărat, simțea protecția pământului-mamă, care o
îmbrăca într-o haină de mătase. Trandafirii agățători, unii albi, alții roz,
galbeni sau roşii îşi împrăştiau fragranța în acel colț de rai! Merii, perii şi
nucii îi asigurau umbra necesară! „Ningea” cu petale de flori, iar razele
solare îi încălzeau plăcut, trupu-i.
Se simtea fericită! Iar această fericire deriva din liniştea interioară a
sufletului.
Cum să nu fii fericită în sânul naturii-mume, care-ți oferă calmitate, te face
să-ți regăseşti bunătatea şi să te redescoperi!
Vântul se pornise mai tare, iar, deodată, printr-o contopire cu frumosul
naturii, petalele florale îi învăluiseră tot trupul.
Fericirea pe care o trăia era inimaginabilă!
O putea percepe o singură dată pe an, la un nivel senzorial maxim şi într-un
singur anotimp: vara! Era anotimpul care-i oferea o bucurie imensă, dat fiind
faptul că simțurile sale se împleteau în aşa-zisele sinestezii, perceptibile
într-o manieră individuală, unică!
Acel loc, unde frumosul vizual şi liniştea sufletului se împleteau armonios şi
formau un tot, devenise din perspectiva ei, raiul de pe pământ!
Simțea că trăia şi că renăştea.
Devenea din ce în ce mai puternică atât din punct de vedere afectiv, cât şi
cognitiv!
Se întorcea la origini, simțea că reînvie în acelaşi trup, dar, de această
dată, cu mult mai puternică şi mai dedicată sinelui însetat de linişte, de
frumos şi de armonie. Era ea... din nou şi nou!
Era ea cu fiecare vară ce venea! Era ea cu fiecare vară ce trecea!
Era EA: o ființă bună, aleasă, cu un suflet curat, proaspăt, ce se detaşase de
lumea dezlănțuită, prin depăşirea circumstanțelor involutive!