Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Japonia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Japonia. Afișați toate postările

duminică, mai 16, 2021

Când cireşii-şi spun povestea în primăvară

 

Flori de cires

Dac-ar fi să-mi ningă cu flori, mi-ar plăcea cu-adevărat, o ninsoare cu petalele cireşilor înfloriți în luna mai. În Japonia, populația dispune de un timp liber, pentru a se bucura de sărbătoarea cireşilor în floare, celebrare numită şi ,,Sakura"!


Ce mă leagă pe mine de floarea de cireş?!


Răspunsul este unul simplu: frumusețea acesteia şi mirosul inedit.... de primăvară!


Florile de cireş se strâng în ciucuri şi atârnă bogat de creanga de cireş. Altele, par a fi nişte bulgăraşi înfloriți, care se mişcă-n adierea soarelui şi a vântului primăvăratic. Imaginea pare a fi desprinsă dintr-un tablou pictat de mâna măiastră a unui artist!


În minte-mi revine imaginea superbă şi bogată a cireşului înflorit din marginea porții bunicilor! Un cireş mare, care-şi înalță ramurile până la cer şi parc-ar vrea să se extindă chiar peste măreția albastră a lumii-n revărsare!


O minunăție de cireş înalt, odată cu trecerea fiecărui an, bogat în veşmânt floral, cu bulgări albi de flori de cireş, ce-i conturează coroana armonios!


Crengile-i mari şi stufoase se revarsă unele, peste gardul curții, iar altele se avântă spre înaltul cerului, în plenitudinea sa!


Pentru că trăim într-o societate într-o persistentă alergare şi dependentă de tehnologia în desfăşurare, aşa-numita ,,generație milenială", nu mai avem răgazul de a admira frumusețile pe care natura ni le dezvăluie!


Însă, măcar, primăvara când natura este în regenerare, înflorind plenar, atunci, ar fi inedit să putem beneficia de o zi liberă, în care să putem admira cireşii înfloriți, să valorificăm şi noi ,,Sakura" noastră românească!


Ar fi minunat acest eveniment primăvăratic, care nu ține prea mult timp (maximum: două săptămâni), începând cu sfârşitul lunii martie şi continuând cu lunile aprilie şi mai, dat fiind faptul că pomii înfloresc etapic, iar florile cireşilor se scutură destul de repede!