Blogul Mihaelei

Ți-a şoptit vreodată marea la ureche precum şuşoteau cheile din serialul "Locke and Key" spre a fi descoperite de membrii familiei Locke?!

Ai simțit vreodată că marea vrea să-ți spună ceva, însă tu, călător fiind, nu eşti destul de atent la semnele pe care ea, stăpâna infinitului, ți le-ar trimite la un moment dat?!

Vizitând-o frecvent, ar fi posibil, dacă ai avea înclinația necesară să o înțelegi şi să devii receptiv la toate poveştile miilor de călători, care-i trec pragul. 

Pentru aceasta, este util să-i descifrezi codul, iar acest aspect nu este deloc uşor. Este nevoie de ceva timp petrecut la mare, pentru ca aceasta să capete încredere în tine, călătorule, şi să-ți dezvăluie misterele ce o pătrund cu fiecare zi ce se scurge din clepsidra timpului ireversibil, cu fiece an, ce trece pe nerăsuflate. 

Când ajungi să-i fii aproape, marea îți împărtăşeşte ce s-a petrecut pe teritoriul ei de-a lungul unui întreg an încărcat cu de toate: bucurii, trăiri intense, dezamăgiri, neîmpliniri, privelişti: unele încântătoare, altele, mai puțin captivante etc.

Dacă eşti un turist nepăsător şi ajungi la mare în trecere, nu vei avea cum să-i desluşeşti misterul ce o pătrunde.

În schimb, ochiul atent şi mintea ageră a unui călător profund în tot ceea ce desfăşoară vor putea surprinde secretul unui lung şir de mistere, pe care marea le poartă în adâncu-i şi le aduce la suprafață, doar pentru cine este interesat a le afla, odată cu valurile-i ce se sparg mereu şi mereu de țărm.

Marea in genere mi se pare un mister. Te uiți în largul ei şi nu o poți cuprinde cu privirea. Te uiți în latul ei, acelaşi lucru. Albastră, cu nuanțe turcoaz, liniştită sau agitată în funcție de curenții ce se abat asupra ei, marea devine cu atât mai frumoasă cu cât o iubeşti aşa cum este ea.

În ansamblu, dacă te gândeşti, te duci la mare, ca să te bucuri de soare, de vreme caldă şi însorită, de aerosolii naturali ai ei, pe care-i simți până în adâncul plămânilor, de razele ultraviolete ale soarelui de mare, de un bronz de mare, cu totul diferit de cel de munte. Mergi la mare pentru relaxare, voie bună, pentru redobândirea imunității organismului după un an de muncă şi iar muncă, pentru a petrece un timp liber cu tine, dar şi alături de cei dragi, mergi la mare pentru petrecerea oferită de tot felul de dispozitive special amenajate pentru clienții care vor să-şi trăiască viața la cote maxime, mergi la mare pentru a-ți schimba locul şi de ce nu, norocul, mergi pentru a-ți încânta ochiul, privirea, sufletul şi cugetul, în general vorbind.

Întotdeauna mi-a plăcut marea, acest albastru infinit şi unic!

Cu un sens şi cu un anumit scop, cred că marele Creator divin a conceput aceste forme de relief şi nu numai.... atât pentru încântarea omului, cât şi pentru frumusețea lumii atunci când a zămislit-o.   

Din perspectiva mea, marea constituie un loc potrivit pentru descătuşarea sufletului ce tinde să evadeze spre libertate, linişte, frumos şi adevăr.

Tu în ce loc te regăseşti, cititorule?!

Stătea întinsă pe iarba verde şi pe reavănul pământ al verii în revenire. Se simțea liberă şi râvnea de ceva timp, după această libertate a ființei sale. Într-un fel, simțea că renaşte din pământ, deşi ştia că, la un moment dat, pământul o va chema în adâncul său nemărginit.
Mai era, însă, până atunci.
Lacrimile de bucurie îi inundau obrajii. Revenise într-un loc plăcut, liniştit, se trezise la viață, în cele din urmă! Sentimentele i se învălmăşeau în cap: unice, puternice, exteriorizabile! Emana bucurie prin toți porii chipului său, ce era însetat de libertate.
Deasupra sa, petalele de trandafiri i se prelingeau pe chipu-i angelic.
Din văzduh, „ningea” cu flori. Era un timp numai al ei, pe care şi-l dorise din tot sufletul! Vremea era plăcută, potrivit de caldă, deşi era vară...
Era numai bine pentru ființa-i însetată de libertate sufletească şi de linişte.
În colțul grădinii sale, pe iarba de-un verde văratic, îşi oglindea privirea în albastrul cerului. Cu adevărat, simțea protecția pământului-mamă, care o îmbrăca într-o haină de mătase. Trandafirii agățători, unii albi, alții roz, galbeni sau roşii îşi împrăştiau fragranța în acel colț de rai! Merii, perii şi nucii îi asigurau umbra necesară! „Ningea” cu petale de flori, iar razele solare îi încălzeau plăcut, trupu-i.
Se simtea fericită! Iar această fericire deriva din liniştea interioară a sufletului.
Cum să nu fii fericită în sânul naturii-mume, care-ți oferă calmitate, te face să-ți regăseşti bunătatea şi să te redescoperi!
Vântul se pornise mai tare, iar, deodată, printr-o contopire cu frumosul naturii, petalele florale îi învăluiseră tot trupul.
Fericirea pe care o trăia era inimaginabilă!
O putea percepe o singură dată pe an, la un nivel senzorial maxim şi într-un singur anotimp: vara! Era anotimpul care-i oferea o bucurie imensă, dat fiind faptul că simțurile sale se împleteau în aşa-zisele sinestezii, perceptibile într-o manieră individuală, unică!
Acel loc, unde frumosul vizual şi liniştea sufletului se împleteau armonios şi formau un tot, devenise din perspectiva ei, raiul de pe pământ!
Simțea că trăia şi că renăştea.
Devenea din ce în ce mai puternică atât din punct de vedere afectiv, cât şi cognitiv!
Se întorcea la origini, simțea că reînvie în acelaşi trup, dar, de această dată, cu mult mai puternică şi mai dedicată sinelui însetat de linişte, de frumos şi de armonie. Era ea... din nou şi nou!
Era ea cu fiecare vară ce venea! Era ea cu fiecare vară ce trecea!
Era EA: o ființă bună, aleasă, cu un suflet curat, proaspăt, ce se detaşase de lumea dezlănțuită, prin depăşirea circumstanțelor involutive!