Blogul Mihaelei

În aşteptarea sărbătorilor de iarnă, vă doresc să aveți sufletul deschis spre a beneficia prin iubire şi răbdare de primirea Darurilor Divine: sănătate, pace şi linişte în suflet, bucurie în templul sufletului şi în cugetare, credință divină!

La mulți ani Aici şi Acum!

Este toamnă... Este linişte... Este frumos... Afară este încă plăcut...

Într-o astfel de zi de toamnă, frunzele îngălbenite ale copacilor cădeau fără încetare...

Am plecat să mă plimb prin pădure. Copacii tăceau somnoroşi... Din când în când, vântul se auzea prin frunzele colorate ale copacilor. Natura este splendidă toamna. Deşi frunzele copacilor se strâng într-un dans al toamnei, acest tablou de toamnă este învăluit de culoare, frumos, parfum, mister... şi de poezie.

Cât de impresionantă este încă toamna! Mai sunt câteva zile de toamnă, iar locul ei va fi preluat de iarnă! 

Să ne bucurăm de toamna-iarnă!

Ți-a şoptit vreodată marea la ureche precum şuşoteau cheile din serialul "Locke and Key" spre a fi descoperite de membrii familiei Locke?!

Ai simțit vreodată că marea vrea să-ți spună ceva, însă tu, călător fiind, nu eşti destul de atent la semnele pe care ea, stăpâna infinitului, ți le-ar trimite la un moment dat?!

Vizitând-o frecvent, ar fi posibil, dacă ai avea înclinația necesară să o înțelegi şi să devii receptiv la toate poveştile miilor de călători, care-i trec pragul. 

Pentru aceasta, este util să-i descifrezi codul, iar acest aspect nu este deloc uşor. Este nevoie de ceva timp petrecut la mare, pentru ca aceasta să capete încredere în tine, călătorule, şi să-ți dezvăluie misterele ce o pătrund cu fiecare zi ce se scurge din clepsidra timpului ireversibil, cu fiece an, ce trece pe nerăsuflate. 

Când ajungi să-i fii aproape, marea îți împărtăşeşte ce s-a petrecut pe teritoriul ei de-a lungul unui întreg an încărcat cu de toate: bucurii, trăiri intense, dezamăgiri, neîmpliniri, privelişti: unele încântătoare, altele, mai puțin captivante etc.

Dacă eşti un turist nepăsător şi ajungi la mare în trecere, nu vei avea cum să-i desluşeşti misterul ce o pătrunde.

În schimb, ochiul atent şi mintea ageră a unui călător profund în tot ceea ce desfăşoară vor putea surprinde secretul unui lung şir de mistere, pe care marea le poartă în adâncu-i şi le aduce la suprafață, doar pentru cine este interesat a le afla, odată cu valurile-i ce se sparg mereu şi mereu de țărm.

Marea in genere mi se pare un mister. Te uiți în largul ei şi nu o poți cuprinde cu privirea. Te uiți în latul ei, acelaşi lucru. Albastră, cu nuanțe turcoaz, liniştită sau agitată în funcție de curenții ce se abat asupra ei, marea devine cu atât mai frumoasă cu cât o iubeşti aşa cum este ea.

În ansamblu, dacă te gândeşti, te duci la mare, ca să te bucuri de soare, de vreme caldă şi însorită, de aerosolii naturali ai ei, pe care-i simți până în adâncul plămânilor, de razele ultraviolete ale soarelui de mare, de un bronz de mare, cu totul diferit de cel de munte. Mergi la mare pentru relaxare, voie bună, pentru redobândirea imunității organismului după un an de muncă şi iar muncă, pentru a petrece un timp liber cu tine, dar şi alături de cei dragi, mergi la mare pentru petrecerea oferită de tot felul de dispozitive special amenajate pentru clienții care vor să-şi trăiască viața la cote maxime, mergi la mare pentru a-ți schimba locul şi de ce nu, norocul, mergi pentru a-ți încânta ochiul, privirea, sufletul şi cugetul, în general vorbind.

Întotdeauna mi-a plăcut marea, acest albastru infinit şi unic!

Cu un sens şi cu un anumit scop, cred că marele Creator divin a conceput aceste forme de relief şi nu numai.... atât pentru încântarea omului, cât şi pentru frumusețea lumii atunci când a zămislit-o.   

Din perspectiva mea, marea constituie un loc potrivit pentru descătuşarea sufletului ce tinde să evadeze spre libertate, linişte, frumos şi adevăr.

Tu în ce loc te regăseşti, cititorule?!

Mereu am căutat liniștea într-o lume total neliniștită. Se spune că ceea ce cauți, vei găsi mai devreme sau mai târziu. Sunt momente în viață în care ceea ce am căutat am găsit fie mai rapid, fie mai greu. Important este faptul că am găsit.

Tu, cititorule, ai găsit în această viață ceea ce ai căutat? Dacă ai găsit acel „ceva”, ți-a fost util și necesar vieții?

Multe lucruri nu prea mai sunt de spus în această etapă istorică a vieții în care trăim. Fiecare poate gândi pentru sine cum stau de fapt lucrurile, însă într-o zi prea plină pentru mine, am simțit nevoia de a-mi căuta liniștea. Ușor de spus, greu de realizat, dar nu, imposibil. Am mers, m-am plimbat printre blocurile orașului, iar, deodată, am descoperit câteva blocuri vechi, liniștite, locuite în mare parte de pensionari. M-am așezat pe o băncuță poziționată în fața unuia dintre blocuri și am stat. Am stat…și am stat… Ușor-ușor, simțeam că liniștea mă cuprinde prin toți porii ființei mele. Soarele după-amiezii bătea lin, cu ultimele adieri călduroase printre copacii de la scara blocului, iar timpul părea plăcut și cald, de parcă mă simțeam într-o după-amiază de toamnă. Nu era nici prea cald, dar nici prea frig. Era un timp plăcut de vară, deși parcă-l percepeam ca pe un timp de toamnă. Era doar o percepție, după o zi obositoare petrecută la serviciu.

Era plăcut, simțeam liniștea cum mă cuprinde, razele soarelui cum îmi mângâiau fața, corpul, părul și ființa-mi. Începeam să mă simt bine, să-mi recapăt eul pierdut de-a lungul zilei, să simt liniștea în trupu-mi obosit. Admiram cu privirea un cetățean care-și plimba câinele, un grup de tineri care se perindau făcând ocol blocurilor. Totul părea liniștitor, simțeam cum mă întorc treptat-treptat în copilărie, iar liniștea mă învăluia în mrejele-i mulțumitoare.

Shhhh…. Hush…..Câtă liniște! Găsisesem tocmai ce căutasem: liniștea! Stăteam. Treptat-treptat, mă complăceam în liniștea ce mă cuprinsese…, când, deodată, o ceartă iscată între niște porumbei, mă trezi la realitatea din jurul meu. Știam de-a lungul timpului că porumbeii sunt păsări pașnice, iubitoare de bine și de frumos, însă iată cum vremurile i-au afectat și pe ei.

Se certau între ei, săracii, de la niște mici bucățele de mâncare, pe care un bătrân le aruncase pentru hrana și liniștea stomacului. Însă nici porumbeii, nu mai sunt cum erau cândva. Totul s-a schimbat: oamenii, păsările, animalele, ființele vii, natura însăși este schimbată și schimbătoare. Ba mai mult, în semn de „respect”, cu atât mai mult cu cât mă treziseră din liniștea-mi de-o clipă, un porumbel pornit în zboru-i spre zările albastre mă înnobilase pe pantalonul meu albastru, cu un suvenir, în trecere.

Și atunci stau și mă întreb: de unde atâta liniște în această viață trecătoare?