Ți-a şoptit vreodată marea la ureche precum şuşoteau
cheile din serialul "Locke and Key" spre a fi descoperite de membrii
familiei Locke?!
Ai simțit vreodată că marea vrea să-ți spună ceva, însă
tu, călător fiind, nu eşti destul de atent la semnele pe care ea, stăpâna
infinitului, ți le-ar trimite la un moment dat?!
Vizitând-o frecvent, ar fi posibil, dacă ai avea
înclinația necesară să o înțelegi şi să devii receptiv la toate poveştile
miilor de călători, care-i trec pragul.
Pentru aceasta, este util să-i descifrezi codul, iar
acest aspect nu este deloc uşor. Este nevoie de ceva timp petrecut la mare,
pentru ca aceasta să capete încredere în tine, călătorule, şi să-ți dezvăluie
misterele ce o pătrund cu fiecare zi ce se scurge din clepsidra timpului
ireversibil, cu fiece an, ce trece pe nerăsuflate.
Când ajungi să-i fii aproape, marea îți împărtăşeşte ce
s-a petrecut pe teritoriul ei de-a lungul unui întreg an încărcat cu de toate:
bucurii, trăiri intense, dezamăgiri, neîmpliniri, privelişti: unele
încântătoare, altele, mai puțin captivante etc.
Dacă eşti un turist nepăsător şi ajungi la mare în
trecere, nu vei avea cum să-i desluşeşti misterul ce o pătrunde.
În schimb, ochiul atent şi mintea ageră a unui călător
profund în tot ceea ce desfăşoară vor putea surprinde secretul unui lung şir de
mistere, pe care marea le poartă în adâncu-i şi le aduce la suprafață, doar
pentru cine este interesat a le afla, odată cu valurile-i ce se sparg mereu şi
mereu de țărm.
Marea in genere mi se pare un mister. Te uiți în largul
ei şi nu o poți cuprinde cu privirea. Te uiți în latul ei, acelaşi lucru.
Albastră, cu nuanțe turcoaz, liniştită sau agitată în funcție de curenții ce se
abat asupra ei, marea devine cu atât mai frumoasă cu cât o iubeşti aşa cum este
ea.
În ansamblu, dacă te gândeşti, te duci la mare, ca să te
bucuri de soare, de vreme caldă şi însorită, de aerosolii naturali ai ei, pe
care-i simți până în adâncul plămânilor, de razele ultraviolete ale soarelui de
mare, de un bronz de mare, cu totul diferit de cel de munte. Mergi la mare
pentru relaxare, voie bună, pentru redobândirea imunității organismului după un
an de muncă şi iar muncă, pentru a petrece un timp liber cu tine, dar şi
alături de cei dragi, mergi la mare pentru petrecerea oferită de tot felul de
dispozitive special amenajate pentru clienții care vor să-şi trăiască viața la
cote maxime, mergi la mare pentru a-ți schimba locul şi de ce nu, norocul,
mergi pentru a-ți încânta ochiul, privirea, sufletul şi cugetul, în general
vorbind.
Întotdeauna mi-a plăcut marea, acest albastru infinit şi
unic!
Cu un sens şi cu un anumit scop, cred că marele Creator
divin a conceput aceste forme de relief şi nu numai.... atât pentru încântarea
omului, cât şi pentru frumusețea lumii atunci când a
zămislit-o.
Din perspectiva mea, marea constituie un loc potrivit
pentru descătuşarea sufletului ce tinde să evadeze spre libertate, linişte,
frumos şi adevăr.
Tu în ce loc te regăseşti, cititorule?!