Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Masa tăcerii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Masa tăcerii. Afișați toate postările

miercuri, septembrie 21, 2016

Imaginaţie incipientă

Şi m-am născut din iubire... drept mărturie este numele sfânt, ce-l port: Mihaela „cea care se aseamănă lui Dumnezeu” (Semnificatia-numelui.net).

Amore imaginato
Foto: Google Images
Am înaintat în viaţă şi spre viaţă. M-am gândit la timpul ce trece şi ne întrece prin ireversibilitatea sa. M-am aflat într-o perpetuă căutare de nou, unic şi de plăcut. Am iubit tăcerea şi am căutat liniştea fără a reuşi întotdeauna să o descopăr şi să mă regăsesc în povestea ei... dulce şi, poate, pentru unii, apăsătoare.

Într-un moment de linişte, visam că stau la o oareşicare „masă a tăcerii” şi-mi imaginam, măcar, una din ipostazele iubirii: iubirea în care-ţi zâmbesc ochii, iubirea în care-ţi surâde zâmbetul, iubirea în care atât ochii, cât şi zâmbetul se nasc din lacrimi de iubire..., iar, atunci, în acel moment, totul pare frumos, devine chiar mai frumos...ca într-un adevărat vis al iubirii şi al puterii imaginaţiei..., ce te poartă oriunde-ţi doreşti, până în momentul în care viaţa te atenţionează cât de puternic poţi fi în distincte împrejurări.