Blogul Mihaelei

Primăvara este anotimpul ce conține în structura lui însăşi anotimpul de vară prin numele lui: „prima: + „vară”, cu alte cuvinte, „primăvara”, înainte de „vara” propriu-zisă.

Aceasta presupune faptul că primăvara, într-o anumită manieră, anticipă vara.

Ne dăm seama de succesiunea anotimpurilor după anumite semne specifice, cum ar fi prezența anumitor flori în natură.

Aşadar, ghiocelul este cea mai delicată, pură şi sensibilă plantă, care anunță venirea primăverii. Albul imaculat al petalelor florii ne introduce în timpul „imaculat” al primăverii, alături de alte flori primăvăratice: toporaşii, zambilele, lăcrămioarele, bujorii, iasomia, lalelele etc.

Odată cu revărsarea trandafirilor, ne dăm seama că anotimpul de vară şi-a intrat în drepturi. Vara este însoțită de alaiul ei de flori, printre care enumerăm trandafirii, şi de mărețul soare care lumineazã albastrul senin al cerului văratic.

Trandafirii-n ofilire fac trecerea spre anotimpul de toamnă, prin prezența crizantemelor care miros a toamnă şi care parfumează sufletul omului în devenire.

Crizantemele, cârciumăresele, dumitrițele toate anunță sosirea toamnei, anotimpul frunzelor multicolore purtate de vânt în desfăşurarea sa.

Crizantemele întârziate, căci viața lor este lungă şi se prelungeşte până-n iarnă, prin structura lor florală, se continuă cu florile de gheață ce formează cununi de steluțe pe geamurile ființelor umane!

Îmi vin în minte câteva versuri din lirica stănesciană:
     

„Ce bine că eşti,/Ce mirare că sunt”... (Nichita Stănescu, „Ce bine că eşti”).
 

Iar viața-şi continuă mersul şi sensul.

După ploaie, natura este inundată de curățenie. Aerul este mai proaspăt şi mai uşor respirabil. Totul stă sub semnul verbului ,,a fi".
            

Picăturile de ploaie se scurg uşor din copaci, de pe florile de vară, de pe frunzele plantelor în revărsare. Altele încă mai poposesc pe frunzele de un verde-închis văratic. Natura este frumoasă şi cere să fie mângâiată de ploaie, de fiecare dată când soarele este atât de puternic. S-a scurs ploaia din nori şi a căzut pe pământ îmbrățişându-l. La rândul său, Pământul s-a bucurat tresărind de atingerea ploii în cădere.

Şi-mi vin în memorie cuvintele lui Mahatma Gandhi: ,,Cerul sărută pământul prin ploaie, pământul sărută cerul prin flori". Mai poetic de atât, nici că se putea!
      

Îmi place ploaia, dat fiind faptul că odată cu aceasta, întreaga natură este spălată şi purificată! Sufletul omului devine mai calm şi mai echilibrat după revărsarea ploii în sânul naturii mame!!! El tinde spre linişte, calm, iubire, înțelegere, aspecte bune şi frumoase ale existenței.

Cât de frumoase sunt cuvintele lui Nichita Stănescu privind existența ființei umane pe acest pământ:

,,Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt". 
(,,Ce bine că eşti", de Nichita Stănescu)
     

Sunt mulți scriitori români, care sunt de părere că noi, oamenii, facem parte din natura-mumă. De exemplu, în poezia ,,Vara", de George Coşbuc, acest aspect este menționat în versurile:

,,Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea să plâng de fericit,
Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină,
Că-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lină -
Natură, în mormântul meu,
E totul cald, că e lumină!"
    

În acest fel, ploaia curăță şi purifică acolo unde sufletul tânjeşte după candoare şi sensibilitate!

Obișnuiam la începutul toamnei, pe 1 septembrie, să ascult melodia interpretată de Nicu Alifantis, „Emoție de toamnă”, versuri ce îi aparțin lui Nichita Stănescu și care fac parte din volumul „O viziune a sentimentelor” (1964). De ceva toamne, m-a cuprins timpul în mrejele-i ireversibile și am trecut cu vederea versurile poeziei lui Nichita Stănescu.

Iată că și anul acesta, pe 1 septembrie 2022, fiind o zi călduroasă de toamnă, am crezut că vara încă nu a plecat din fericire și, iarăși, am uitat de melodia interpretată de Nicu Alifantis, ce din punctul meu de vedere, reprezintă începutul unei zile de 1 septembrie (chiar nu mai contează anul…).

Astăzi, 23 septembrie 2022, într-o zi în care toamna într-adevăr ne bate la ușă, astăzi chiar că versurile lui Nichita Stănescu, „Emoție de toamnă”, pe notele lui Nicu Alifantis mi-au bătut la ușa casei și în suflet!  

            „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
            cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

            Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
            că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,

            că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
            şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

            Şi-atunci mă apropii de pietre și tac,
            iau cuvintele şi le-nec în mare.
            Şuier luna şi o răsar şi o prefac
            într-o dragoste mare”. (Emoţie de toamnă, de Nichita Stănescu)

Așadar, să avem o toamnă rodnică în recolte și în rezultate!

În procesul plăsmuirii şi al modelării cuvântului în lexicul limbii române, Nichita Stănescu realizează nişte asocieri lexematice inedite, iar lirica sa este mereu o bucurie şi o revelație a impresionantului ,,joc de-a cuvintele", uimind, astfel, cititorul într-un mod cât mai plăcut, introducându-l într-o dimensiune aparte, specială, unică şi bogată-n semnificații, care sunt oferite în anumite circumstanțe, de ,,cuvinte", iar în altele, de ,,(ne)cuvinte". 

În sensul celor menționate, un exemplu de poem este: 

,,Muzică II", de Nichita Stănescu

,,Muzica mă apropia de lucruri,
punea un arc între mine şi ele
şi puteam să cad de departe, din sfere,
fără să-mi frâng nici un mădular,
fără să-mi pierd nimic din putere.

Muzica alegea din mine, ca un magnet,
sentimentul arămiu, sentimentul violet.
Le ridica în sus ca pe nişte fire
de iarbă-n încolţire.

Şi cine veghea putea să zărească
un câmp arămiu, un câmp violet,
deasupra cărora se desface, încet,
şirul nocturn al stelelor palid-albastre,
sub care,
tâmplă, lângă tâmplă,
coastă lângă coastă,
se-mbrăţişară
viețile noastre".