Aşezase vaza cu trandafiri pe masa din sufragerie, într-o cameră plăcută, luminoasă şi plină de căldura sufletească a gazdei primitoare!
Deodată, ca-ntr-un vis, petalele trandafirilor căzuseră asemenea unei ploi de vară! Să fi fost, oare,
vis sau realitate?! De ce să fi căzut?!
Şi unde vor fi căzut?
Erau încă proaspete şi, totuşi, căzuseră: unele, zdrențuite şi ofilite, altele
luminoase şi irizante asemenea soarelui care le încălzeşte cu razele-i de foc,
unele erau zbârcite şi, parcă, înghețaseră instantaneu.
Ce mai rămăsese din aceşti trandafiri? Doar tulpinile şi câteva frunze, care se
ofileau de dorul petalelor în adiere.
Era ciudat ce se întâmpla cu ei....
Un fenomen natural nemaivăzut îi atinsese.
Dar ce oare?!
Numai de pe obrazul fetei i se prelingeau doar lacrimi de bucurie!!! Realiza cu
fiecare petală căzută că natura este splendidă: cu fiecare floare, ce răsare,
cu fiecare petală scuturată de vânt şi de ploaie, cu fiecare viețuitoare în
parte, cu fiecare ființă umană în desăvârşirea-i!
De ce adiau petalele în periplul lor?!
Ceva miraculos se petrecuse încă de la poticneala frunzelor....
Uitându-te cu atenție, însă,
fenomenul devenea explicabil: petalele îşi căutau, într-adevăr,
,,anotimpul". Cele zvelte şi proaspete, care rămăseseră bine-înfipte în
corola trandafirului îşi căutau ,,vara". Cele ce tindeau a se revărsa îşi
căutau ,,primăvara". Cele ce căpătaseră un colorit autumnal îşi căutau
,,toamna", iar petalele înghețate şi brumate, care căzuseră pe masa
gospodinei, pur şi simplu, îşi căutau ,,iarna"!
Era un fenomen unic şi, aproape, indescriptibil, pe care numai ochiul fin şi atent al pictorului l-ar putea reda prin culoare, dăruire,
talent şi prin zămislirea creației în procesul devenirii!