 |
| Foto: Google Images |
Timpul trece...trece şi
devine ireversibil. Suntem ca un bob de nisip cufundat în adâncul nemărginit al
unui ocean...Petrecem prea puţin timp cu sufletul nostru şi din ce în ce mai puţin
timp cu cei dragi! Încercăm să-i ajutăm pe cei apropiaţi atât cât ne stă în
putere; câteodată, putem ajuta, alteori, mai puţin, sau, poate, deloc...
Ne învârtim într-un cerc
de circumstanţe ale vieţii din care, câteodată, avem oportunitatea să ieşim
învingători sau să soluţionăm problema în cauză, iar, alteori, suntem învinşi
de „mâna” implacabilă a unui destin la fel de implacabil. Suntem fire de nisip
pe oceanul vieţii şi plutim în derivă... Este adevărat că trebuie să fim
puternici în orice situaţie a vieţii, să avem mereu răbdare, chiar multă
răbdare, să fim mereu în echilibru...; de cele mai multe ori, putem, dar sunt
şi situaţii, pe care, din păcate, parcă, simţim că nu mai avem nici puterea şi
nici energia necesare coordonării acestora...
