Se afișează postările cu eticheta Răbdare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Răbdare. Afișați toate postările
duminică, decembrie 24, 2023
marți, august 16, 2016
Foto: Google Images |
Timpul trece...trece şi
devine ireversibil. Suntem ca un bob de nisip cufundat în adâncul nemărginit al
unui ocean...Petrecem prea puţin timp cu sufletul nostru şi din ce în ce mai puţin
timp cu cei dragi! Încercăm să-i ajutăm pe cei apropiaţi atât cât ne stă în
putere; câteodată, putem ajuta, alteori, mai puţin, sau, poate, deloc...
Ne învârtim într-un cerc
de circumstanţe ale vieţii din care, câteodată, avem oportunitatea să ieşim
învingători sau să soluţionăm problema în cauză, iar, alteori, suntem învinşi
de „mâna” implacabilă a unui destin la fel de implacabil. Suntem fire de nisip
pe oceanul vieţii şi plutim în derivă... Este adevărat că trebuie să fim
puternici în orice situaţie a vieţii, să avem mereu răbdare, chiar multă
răbdare, să fim mereu în echilibru...; de cele mai multe ori, putem, dar sunt
şi situaţii, pe care, din păcate, parcă, simţim că nu mai avem nici puterea şi
nici energia necesare coordonării acestora...
joi, martie 19, 2015
Foto: Citatepedia.info |
Dragii şi
dragele mele,
Chiar nu pot
începe acest articol fără să-l citez pe „actualul” „moş virgulă”: I.L.
Caragiale:
„Trahanache: (trăgându-şi
clopoţelul) Stimabili! Onorabili! (afabil) faceţi tăcere! Sunt cestiuni
importante, arzătoare la ordinea zilei... Aveţi puţintică răbdare...” (I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută – 1884, Actul III,
Scena I)
Dacă nu ne-am mai agita atât de mult din cauza diverşilor factori
externi, ne-am da seama că DA!, într-adevăr, evoluăm! J Avea dreptate marele
I.L.Caragiale, prin personajele sale, când Jupân Trahanache afirma: „Stimabili! Onorabili! Aveţi puţintică
răbdare …!”
Şi, într-adevăr, mare adevăr a cugetat Caragiale!!! Dar RĂBDAREA este o virtute pe care mulţi
oameni nici măcar nu ştiu să o definească, dar ce să mai spun…: să o preţuiască
măcar! Ce să mai afirm că ar fi necesar să o folosim zilnic în relaţiile
interumane! Şi chiar în această manieră, astăzi – ne agitam, mâine – ne agităm,
poimâine – ne agităm ş.a.m.d., încât
vom ajunge să conjugăm extrem de bine verbul „a (ne) agita” la toate modurile şi timpurile posibile!