Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta România. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta România. Afișați toate postările

joi, mai 09, 2024

9 Mai - Triplă semnificaţie: Ziua Europei, a Independenţei României și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

 

Ziua Europei
Foto: alba24.ro


Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția României de trei ori: respectiv, proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.

Ce altceva mai bun este posibil?

În calendarul ortodox, ziua de 9 mai 2024 constituie Joia după Paşte, ce  este cunoscută în popor şi ca Joia Verde. Este o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele, dar nu se munceşte, pentru că aduce ghinion asupra casei, secetă şi dăunători în livezi.

„Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

(Text preluat de pe site-ul romanianet.ro)

miercuri, mai 08, 2024

8 Mai - Mișcarea Internațională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie

 

Mișcarea Internațională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie
Foto: brasovtv.com


„Pe 8 mai 2014, Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie a aniversat 151 de ani de activitate.


În fiecare an, data de 8 mai marchează sărbătorirea celor 13 milioane de voluntari din întreagă lume care își aduc contribuția pentru binele umanității. Ei sunt oamenii care se dedică pentru a ajuta persoanele vulnerabile din comunitățile în care trăiesc.


În ciuda numărului tot mai mare de provocări precum dezastrele naturale, violența, conflictele armate, schimbările climatice sau foamea, acești voluntari din întreaga lume demonstrează ca le pasă și contribuie astfel la îndeplinirea obiectivelor Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie.


«Crucea Roșie Română face parte din cea mai prestigioasă și mai veche organizație umanitară la nivel mondial – Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Suntem mândri că astăzi, în România, prin cei 6000 de voluntari, Crucea Roșie este implicată în proiecte la nivel național, precum: acordarea de suport celor nevoiași, intervenția la dezastre, acordarea de prim ajutor sau donare de sânge. Prin activitățile sale, Crucea Roșie Română a facut de nenumărate ori dovada faptului că își merită prestigiul la nivel național și internațional. Le mulțumesc tuturor celor care donează o parte din timpul, energia sau profitul lor către Crucea Roșie și îi îndemn pe toți ceilalți să adere la acest spirit filantropic, să fie generoși, să fie Crucea Roșie!», a declarat Mihaela Geoană, Președintele Crucii Roșii Române.”


(Text preluat de pe sensoarte.ro)

sâmbătă, mai 04, 2024

4 Mai - Ziua Naţională a Inimii

 

Ziua Naţională a Inimii
Foto: Google Images


„Anual, pe data de 4 mai, este marcată Ziua Naţională a Inimii, eveniment inițiat, în România, în anul 1996, de Academia de Ştiinţe Medicale, încercându-se astfel, creşterea gradului de conştientizare publică privind riscurile afecţiunilor cardiovasculare”.

Este foarte important să avem o minte sănătoasă într-un corp sănătos!

Ce sã mai zicem de o inimă sănătoasă într-un corp sănătos?! 

joi, mai 02, 2024

2 Mai - Ziua Națională a Tineretului

 

Ziua Națională a Tineretului
Foto: Google Images


Ziua Națională a Tineretului a fost pusă în vigoare prin Legea 425/25.10.2004.

Avem nevoie de tineri. Ei pun bazele unei țări solide din punct de vedere economic, social, cultural, politic.


Toate acestea sunt posibile dacă tinerii sunt încurajați, susținuți şi protejați.

Şi cum devine mai bine de atât?

 

Susținându-ne tinerii, vom avea ca popor, un viitor mai bun, mai limpede, mai clar sub toate aspectele.

Şi ce altceva mai bun este posibil?


Tinerii constituie forța de care avem nevoie într-o țară, care-şi doreşte să evolueze, să crească, să se dezvolte.

Şi cum ar fi să ne sprijinim tinerii din țară, să ni-i ținem aproape, să le oferim condiții bune de trai, necesare creşterii şi evoluției lor culturale, spirituale, fizice, pentru că un popor fără tineri devine un popor îmbrătrânit!

Şi apoi, ce ar face o țară fără tinerii care să o reprezinte? 

duminică, mai 16, 2021

Când cireşii-şi spun povestea în primăvară

 

Flori de cires

Dac-ar fi să-mi ningă cu flori, mi-ar plăcea cu-adevărat, o ninsoare cu petalele cireşilor înfloriți în luna mai. În Japonia, populația dispune de un timp liber, pentru a se bucura de sărbătoarea cireşilor în floare, celebrare numită şi ,,Sakura"!


Ce mă leagă pe mine de floarea de cireş?!


Răspunsul este unul simplu: frumusețea acesteia şi mirosul inedit.... de primăvară!


Florile de cireş se strâng în ciucuri şi atârnă bogat de creanga de cireş. Altele, par a fi nişte bulgăraşi înfloriți, care se mişcă-n adierea soarelui şi a vântului primăvăratic. Imaginea pare a fi desprinsă dintr-un tablou pictat de mâna măiastră a unui artist!


În minte-mi revine imaginea superbă şi bogată a cireşului înflorit din marginea porții bunicilor! Un cireş mare, care-şi înalță ramurile până la cer şi parc-ar vrea să se extindă chiar peste măreția albastră a lumii-n revărsare!


O minunăție de cireş înalt, odată cu trecerea fiecărui an, bogat în veşmânt floral, cu bulgări albi de flori de cireş, ce-i conturează coroana armonios!


Crengile-i mari şi stufoase se revarsă unele, peste gardul curții, iar altele se avântă spre înaltul cerului, în plenitudinea sa!


Pentru că trăim într-o societate într-o persistentă alergare şi dependentă de tehnologia în desfăşurare, aşa-numita ,,generație milenială", nu mai avem răgazul de a admira frumusețile pe care natura ni le dezvăluie!


Însă, măcar, primăvara când natura este în regenerare, înflorind plenar, atunci, ar fi inedit să putem beneficia de o zi liberă, în care să putem admira cireşii înfloriți, să valorificăm şi noi ,,Sakura" noastră românească!


Ar fi minunat acest eveniment primăvăratic, care nu ține prea mult timp (maximum: două săptămâni), începând cu sfârşitul lunii martie şi continuând cu lunile aprilie şi mai, dat fiind faptul că pomii înfloresc etapic, iar florile cireşilor se scutură destul de repede!

marți, august 25, 2020

EA poartă un nume...

EA poartă un nume...
Foto: Facebook

Pământul,
Rodnicul pământ,
S-a îmbrăcat în haine de mireasă,
Strălucitoarea haină de matasă,
A-mpodobit tot universul!

Câmpia,
Harnica câmpie,
Cu grâul mărunt,
Ce geme plângând,
Se bucură şi ea.

Oh!... Țara mea frumoasă,
Frumoasa mea țară,
Cu holde-aurii,
Mănoase câmpii,
Pe veci vei fi: ROMÂNIA!"

joi, ianuarie 24, 2019

Mărțișorul – simbolul renașterii și al dăruirii iubirii

Mărțișor Broșă Contur Trifoi cu Patru Foi Pietre Albe
Foto: imartisoare.ro
Iată că, nu peste mult timp, iarna va trece, iar primăvara îi va lua locul, pentru că fiecare anotimp tinde să-și urmeze cursul său. Martie își va face apariția treptat-treptat, iar, cu acest prilej, de 1 Martie obișnuim să dăruim ființelor dragi mărțișoare ca semn al reînvierii ființei noastre, naturii, frumosului și ca o dovadă a exprimării iubirii purtate și dăruite celui/celei drag(i). Astfel, ne străduim să găsim martisoare potrivite personalității persoanei cu care intrăm în contact. Un site, de unde ne putem alege mărțișoarele dorite, site, pe care l-am descoperit de ceva vreme, și, pe care doresc să vi-l fac și vouă cunoscut, este magazinul online iMartisoare.ro.

În cadrul acestui magazin online de mărțișoare, putem descoperi martisoare brose, mărțișoare tip brățară, mărțișoare − pandantive, mărțișoare din argint și, de asemenea, diverse tipuri de cercei și de accesorii recomandate în cazul diferitelor ocazii la care participăm și unde dorim să purtăm accesoriul potrivit evenimentului, dar și ținutei vestimentare. Din punctul meu de vedere, consider că atât mărțișoarele, cât și celelalte produse din cadrul acestui magazin online sunt deosebite și oferă o notă specială purtătorului.

De exemplu, am zărit, pe lângă multe alte modele aducătoare de noroc, fericire și de iubire, odată cu momentul dărurii acestora, un tip de mărțișor ce se numește: „Mărțișor Broșă Contur Trifoi cu Patru Foi”. În conformitate cu descrierea de pe site, această broșă mi-a atras atenția, deoarece se spune, în tradiția populară, că trifoiul cu patru fori este aducător de noroc. Și, la drept vorbind, cine nu are nevoie, măcar, de un dram de noroc în viață?! Ador să primesc această broșă-mărțișor trifoi cu patru foi, fiindcă este frumoasă și, pentru că mi-a încântat privirea de prima dată, când am zărit-o pe site. Broșa mărțisor are forma-contur a unui trifoi cu patru foi, ce este decorat cu pietre multifațetate albe, de diferite dimensiuni, pe o bază aurie din metale comune. Această broșă reprezintă un simbol al primăverii, aducător de noroc, voie bună și dispoziție sufletească! Mărțișorul este ambalat pe un suport de carton de culoare bej cu motive tradiționale românești și catifea roșie! La rândul său, ambajajul mărțișorului este inscripționat cu urarea: „O Primăvară Frumoasă!” și, de asemenea, „Dăruiește primăvara”! Prin urmare, stă în firescul lucrurilor să învățăm „a dărui primăvara” în sufletul oamenilor, indiferent de anotimpul în care ne aflăm! Pe lângă toate tipurile de mărțișoare și de produse din cadrul acestui site, am remarcat și am admirat, în mod deosebit, faptul că autorii site-ului promovează ideea de a fi român, de a ne păstra tradiția prin portul românesc, inscripțiile românești și mottourile inserate pe diferite mărțișoare gen: „Mi-s româncă mândră!”, „Mândră mândruță!”, „Dragostea Bat-o Vina!”, „Mândră Moldoveancă”, „Fără poezie viața e pustiu”, „Nu sta că-ți stă norocul” ș.a.m.d. Și, în calitate de marcă a românității, broșele mărțișor sunt fabricate în România, semn al autenticității și al promovării ideii de a fi român și de a vorbi românește!

Dăruiește mărțișoare cui te iubește și iubește românește! Să fiți iubiți (e)!          

marți, mai 08, 2018

Legumele bio, ghidul tau spre viitor

Rosii Romania
Foto: Goveggie.ro
Toti ne dorim o viata cat mai lunga si sanatoasa, fara peripetii sau boli de care sa suferim intreaga viata, fara sa apucam sa descoperim adevaratul sens al vietii. Nimic nu este imposibil atunci cand vrei sa faci un efort sa iti fie bine si sa te simti bine in pielea ta. Orice stil de viata sanatos, se bazeaza pe mancare usoara, fara grasimi, fructe si legume bio, dar si pe multe altele. Cu toate ca trebuie sa renuntam la cateva dintre produsele pe care le consumam in mod obisnuit, totul este pentru binele organismului nostru. Nu exista o limita de legume pe care trebuie sa le consumam, spre deosebire de fructe. Si acestea sunt importante intr-o dieta, deoarece sunt bogate in antioxidanti si nutrimente, insa unele contin foarte mult zahar si de aceea trebuie consumate cu moderatie si atentie.

La fel de important este si felul in care mancam. In primul rand trebuie sa evitam sa consumam alimente in fata televizorului, sau a calculatorului, in drum spre serviciu, ori in timp ce facem si altceva, pe langa faptul ca mancam. Trebuie sa rupem putin din timpul nostru si sa ne acordam timpul potrivit pentru a savura masa linistiti si astfel esti mult mai atent la ce mananci si in cata cantitate, deoarece creierul nostru este focusat in totalitate pe ceea ce facem noi in momentul respectiv, iar acesta ne va comunica mult mai repede cand am atins nivelul de saturatie. Stresul este mare in fiecare zi, serviciul ne oboseste si de multe ori nu tinem cont de ceea ce mancam, insa acum este mult mai usor, deoarece ii avem la dispozitia noastra pe cei de la Goveggie, unde gasim cele mai proaspete fructe si legume bio, iar de acolo putem comanda orice dorim noi. Produsele nu sunt de import si sunt crescute natural la noi in tara, pana si gustul lor este diferit fata de celelalte legume si fructe obisnuite, din import.

luni, mai 16, 2016

Cadoul – un prilej de respect şi de bucurie

Bratara din aur Trifoi cu o piatra alba pentru adulti
Foto: LoveBird.ro
Alegerea unui cadou constituie un moment destul de important, pentru că trebuie să-l raportezi la persoana care îl va purta ulterior. Pentru a nu greşi în identificarea şi, respectiv, în achiziţionarea cadoului potrivit, este recomandabil să alegem o bijuterie personalizată persoanei dragi, fie aceasta o bunică, o mămică, o prietenă, o iubită, o logodnică etc.

Răsfoind magazinele online de cumpărături, am descoperit, cu bucurie afirm aceasta, un site, şi anume: www.lovebird.ro foarte interesant din punctul de vedere al gamei diverse de bijuterii din aur şi din argint pe care acesta le deţine. Site-ul conţine bijuterii personalizate, brăţări, cercei, coliere, inele, bijuterii pentru copii, inele de logodnă, verighete, mărturii ş.a.m.d.

miercuri, decembrie 16, 2015

Himalaya Herbal Healthcare Romania

Bonnisan
Când vrei să-ţi menţii atât naturaleţea interioară, cât şi frumuseţea exterioară, atunci poţi aduce natura în cadrul familiei prin folosirea produselor Himalaya Herbal Heathcare România

Percepem viaţa, cu care suntem înnobilaţi de Creatorul Divin, prin ochii, prin zâmbetul, gânguritul, plânsul, bucuria copiilor noştri.

Şi cum să nu te înduioşezi, în momentul în care, copilaşul tău, nou-născut, suferă de colici? Cum puteam alina colicile băieţelului nostru, Mihai, după naşterea acestuia, în urmă cu doi ani şi aproape trei luni? Cum îi puteam reda lui Mihai surâsul/zâmbetul, dacă nu foloseam picăturile Bonnisan de la Himalaya, existente într-un flacon de 30 de ml, picături ce ajută la ameliorarea durerilor abdominale ale bebeluşilor şi la redarea stării de bine a acestora!

miercuri, iulie 22, 2015

No man’s land - partea a II-a

No man’s land
Foto: Google Images
Dragii mei, îmi continui periplul acolo, unde ţara chiar este a nimănui, dar călătoria devine a mea.

Relatez faptul că, în timpul disponibil, ies la plimbare cu familia, iar atunci ... ce credeţi că se întâmplă destul de frecvent? Zăresc un „stimabil” care fumează şi, astfel, chiar dacă eu nu sunt o fumătoare activă, devin, fără voia mea!!!, o fumătoare pasivă, iar acest tip de fumat se transformă într-unul mult mai periculos organismului uman!!!

Ce să mai zic de o săracă doamnă, hulită de ceilalţi comercianţi, într-o piaţă oareşicare, care-şi vindea produsele la un preţ mai mic decât ceilalţi vânzători?

Sau ce ne facem, dragii mei, dacă te găseşti într-o maşină personală şi aştepţi ca semaforul să arate culoarea verde? Între timp, te „trezeşti” cu un „domn de bine”, care-ţi bate în geamul maşinii până îi dai câţiva bănuţi ... Şi, dacă nu-i obţine, insistă şi insistă până te plictiseşti şi deh ... ce să-i faci? Îi dai banii „stimabilului” domn! J

Este trist, ceea încerc să vă împărtăşesc, dar aşa se întâmplă, dragii mei, în această ţară, în care trăim cu toţii şi în care nu mai există respectul mutual. Ce să mai spunem de cel colectiv?

O altă situaţie asemănătoare celor precizate anterior constă în ambientul observabil în timpul unei simple plimbări în „aer liber şi curat”!