Foto: FreeImages.com |
Vine, vine Primăvara
cu alaiul ei de flori: ghiocei şi viorele, toporaşi şi privighetori....
Primăvara reprezintă anotimpul renaşterii, al regenerării naturii, dar şi al „re-descoperirii”
fiinţei umane. Natura se trezeşte la viaţă după o lungă hibernare, afară se încălzeşte
treptat-treptat şi iarna nu mai are putere. Răsar ghioceii, vestitorii
primăverii, iar natura îşi îmbogăţeste paleta coloristică, uşor-uşor, prin
apariţia toporaşilor, viorelelor şi, în general vorbind, a florilor de
primăvară. Păsările încântă prin trilurile lor natura şi fiinţa umană, „dezmorţindu-le”.
Fiinţa umană devine mai
energică, mai plină de viaţă, mai entuziasmată de ceea ce percepe vizual. Este
un miracol pe care Dumnezeu l-a creat şi de această dată cu succesiunea şi
frumuseţea anotimpurilor!!! Fiecare anotimp este magnific în felul său şi parcă
nu ne mai săturăm să le admirăm pe toate când acestea „se rotesc” din punct de
vedere calendaristic.