Marea – un infinit albastru în
revărsare…
Sunt multe de spus despre mare!
Ce pot eu afirma despre mare este
faptul că o ador și că mă regăsesc în fiece picătură de apă, care lovește ușor
sau zbuciumat țărmul mării. Iubesc marea, iar faptul că nu pot să o cuprind cu
privirea în fiecare zi, mă determină să o îndrăgesc și mai mult! Ador valurile
mării în zbuciumul lor. Ele poartă cu ele o poveste pe care nu am de unde să o
cunosc. An de an, se lovesc de țărmul mării, spărgându-se mai ușor sau mai
puternic, în funcție de cât sunt de învolburate sau nu.
Uitându-mă în zare, marea este un albastru
infinit, care se contopește cu cerul la un moment dat, formând, astfel, un
„tot”. Gustul apei sărate a mării, pe care o înghiți vrând-nevrând, când îți
îmbăiezi corpul, este unic și-l porți cu tine până la următoarea vizită la
mare. Pescărușii sunt deosebiți, însă nu numai ei…
Marea în sine este inedită și
specială prin culoarea sa albăstrie, prin cântecul pe care îl creează valurile
în unduirea lor, asemănătoare
corpului voluptuos al unei femei frumoase, senzuale și cochete!
Pe aceste păsări ale mării – pescărușii – îi întâlnim fie pe țărmul
ei, fie în anumite situații, și anume: zburând deasupra valurilor și săgetându-le
cu aripile lor de un alb spre gri.
Soarele, marele rotund, cu razele-i de
foc, îți învelește corpul în a sa mantie călduroasă! Nisipul îți arde
picioarele încă nebronzate și încă neobișnuite cu firele de mătase aurie, care
încalță piciorul după mărimea vizitatorului.
Ce imagine de vis! Un vis ce devine
realitate cu fiecare călătorie, pe care o fac la mare!
Cred că marea este frumoasă în orice anotimp,
care se scurge din clepsidra timpului ireversibil!
