Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Ziua Internațională a Copilului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ziua Internațională a Copilului. Afișați toate postările

sâmbătă, iunie 01, 2024

1 Iunie - Ziua Internațională a Copilului

 

Ziua Internațională a Copilului
Foto: Facebook


Astăzi, 1 iunie 2024, sărbătorim „Ziua Internațională a Copilului”. Ziua este dedicată tuturor copiilor mai mici şi mai mari. Să nu uităm că putem fi copii, chiar şi când suntem adulți, respectiv, oameni maturi.


Spre exemplu, se vorbeşte atât despre „copilul interior” din fiecare dintre noi. De exemplu, copilul meu interior şi-a reamintit câteva versuri din cântecul interpretat de Mihaela Runceanu, versuri pe care le menționez în continuare: 


„Să fim copii,
Pentru încă-o zi
Pe cai de lemn iar să ne rotim.
Să fim copii,
Pentru înc-o zi
În lumea lor
Fericiți vom fi”. (sursa: versuri.ro)


Este imperios a petrece cât mai mult cu noi înşine, în această societate răvăşită în care trăim, pentru a simți exact ce simte şi cum reacționează „copilul nostru interior”, în diferite ipostaze desprinse din viață!


Ce este şi cum se simte copilul nostru interior în viață? Ce este şi cum se simte viața pentru copilul nostru interior?

Aici şi acum, pentru că nu suntem împuterniciți în anticiparea viitorului, să petrecem timp de calitate cu noi înşine şi cu cei care vibrează cu noi la unison, pentru că este atât de frumos să te simți copil, deşi.... eşti adult!

Pentru tine, ce este şi cum se simte copilul interior? Îți las această întrebare spre cugetare....

LA MULȚI ANI, copile cu sufletul de aur şi cu „părul bălai”!