Bună, tuturor! Împart cu voi, cu mult drag și cu deschidere solară, frumusețea soarelui-tată și a mării-mame, prinse într-un dans magic!
Vă dăruiesc, dragii mei cititori, puterea Soarelui-tată împletită cu
glasul unic și inedit al Mării-mame.
Ce altceva mai este posibil?!
Locul unde marea se contopește cu albastrul cerului într-un dans cosmico-terestru, este exact locul unde eu vreau să fiu și să trăiesc!
Este poetic, însă chiar așa mi-ar plăcea!
Ador marea, soarele, voia bună și apaaaa multă de mare!
Și un DA mareeeee!!! Iulie! Bine ai venit!
Și un DA!!!! mare, pentru mine, pentru că am reușit să văd marea și
anul acesta, la sfârșitul lunii iunie și începutul lui iulie. Este prima oară
când mi se materializează această intenție, la care am lucrat energetic, de
foarte mult, mult timp.
Nu am mai simțit această „performanță” (Să o pot numi în acest fel!), de când eram copilă, iar astăzi, AICI și ACUM, pot afirma că m-am
detașat de restricțiile și de condiționările unui sistem răvășit și în
imposibilitatea de a lua decizii corecte pentru cei ce-l susțin de la bază,
spre vârful piramidei.
Ce devine mai bine de atât?!
Ador marea, pentru că este un loc aparte prin modul în care se formează
și prin posibilitatea de a-și vărsa nisipul diamantin, ce formează plajele.
Marea reprezintă BUCURIE pentru mine. Gustul său sărat este o sursă de sănătate, la fel ca aerosolii pe care îi poți inspira dimineața, la răsăritul soarelui, și seara, odată cu apusul soarelui.
Iubesc să privesc marea în vastitatea ei, ajungând cu privirea până în
locul, unde marea și cerul se îmbrățișează într-un dans cosmico-terestru!
Cum s-a format marea numai Bunul Dumnezeu știe! Important este să ne bucurăm de frumusețea-i inegalabilă, de nisipul auriu, care se prelinge printre degetele picioarelor celei ce-l atinge cu atât de mult respect și cu o BUCURIE inimaginabilă!
Să ne încânți mereu cu bucuria ta inegalabilă, mare, fiindcă în adâncurile tale zac mistere încă nedezvăluite ochiului omului și neștiute de toți dintre noi!