Blog personal Mihaela Hriban

miercuri, ianuarie 08, 2025

În 2025 - Fii iubire!

 

Mintea stabilește limite, inima le rupe
Foto: Pinterest


Bine v-am găsit în Noul An 2025! 

 

Să fie un an pe placul sufletului fiecăruia dintre noi! 

 

La mulți ani frumoși și senini! 

Mulți învățați afirmă faptul că „iubirea mută munții din loc”! 

 

💫 Când iubești sincer atunci realizezi că aceasta este o afirmație plină de semnificații.

 

💫  Iubirea reprezintă cea mai nobilă emoție pe care ființa umană o are în adâncul ei! 

💫 Atunci când iubești, înveți să te deschizi asemenea unei flori aflate în bătaia razelor soarelui.

 

💫 În primul rând, este esențial a ști că tu ești iubire: iubire de tine și că, în fiecare zi, meriți să te îndrăgostești de versiunea ta cea mai bună!

 

💫 Să-ți admiri corpul - așa cum este el în etapa respectivă. El ne plimbă prin viață și este singura legătură cu Divinul din noi și cu Divinul ceresc.

 

💫 Să-ți iubești emoțiile. Ele fac parte din tine însuți! Fiecare are și emoții pozitive, dar și emoții negative! Suntem și lumină, și întuneric! În interiorul nostru, zace și o parte luminoasă, dar și una plină de tenebre! 

 

💫 Este esențial ca pe ambele laturi ale noastre să le iubim!

 

💫 Îți poți crea chiar o mantră, de genul: „Eu sunt iubire”! pe care să o repeți zilnic și în care să crezi. Vei vedea cum, ușor, ușor, perspectiva de a te vedea pe tine se schimbă! 

 

💫 Sufletul nostru are nevoie de iubire, iar inima, de bucurie! 

 

💫 Cu cât te iubești mai mult, cu atât vei atrage ceea ce este mai bun și mai frumos în viața ta! 

 

💫 Fii iubire și vei simți schimbarea! 

 

💫 Fii iubire și credință! Îmbină-le în cel mai bun mod cu putință și lucruri bune vor veni spre tine! 

 

💫 Iubirea se poate asocia primăverii ca anotimp!

 

💫 De ce? Pentru că iubirea înseamnă renaștere, încredere în tine și în persoana de lângă tine, reîntinerirea ființei după o perioadă de stagnare a sufletului! 

sâmbătă, august 17, 2024

Tu ai fost prosper astăzi?

 

Prosperitate
Foto: Pinterest


Ce înseamnă a fi prosper

 

Mulți dintre noi se raportează la auzul cuvântului prosper doar la partea financiară a vieții.

 

Să vedem ce explicații ne oferă DEX-ul!

 

„Dicționarul explicativ al limbii române” (DEX) ne dă informații legate de prosperitate și de sinonimele cuvântului menționat. 

Iată câteva astfel de explicații: 

 

PROSPERITATE s. f. „Stare prosperă, fericită, înfloritoare a vieții unui individ sau a unei colectivități, a unei întreprinderi, a unei instituții; bunăstare, belșug”. – Din fr. prospérité, lat. prosperitas, -atis.

PROSPERITATE s. „belșug, bogăție, bunăstare, (pop.) pricopseală, (Transilv.) prindoare, (înv.) salut, scumpete, scumpie, spor, (fig.) înflorire. (~ unei regiuni.)”

 

💫 Tu ai fost prosper astăzi? De exemplu: ai fost prosper în gândire?

 

💫 Ai reușit să dai frâu liber ideilor și să creezi ceva plin de sens și cu semnificație?!

💫 Cu cât ne dăm voie să fim mai creativi în fiecare zi, cu atât putem realiza lucruri frumoase, de care să fim mândri și de care să ne putem folosi pentru experiența zilei în curs sau a zilei ce va veni.

 

💫 Ești prosper când organismul îți este sănătos, pentru că se știe că odată ce ești bine cu propria persoană, ulterior, vei fi bine și cu cei din jurul tău! Aici vorbim despre sănătatea fizică, cât și despre cea psihică.

 

💫 Ești prosper de-a lungul unei zile când te identifici și interrelaționezi cu emoții și trăiri doar pozitive, schimbând o trăire negativă, cu una pozitivă, spre exemplu: supărarea cu bucuria, tristețea cu încântarea, lipsa de încântare cu exaltarea, lipsa de iubire cu iubirea necondiționată, răutatea cu bunătatea, nerecunoștința cu recunoștința, lipsa de milă cu compasiunea. Ești prosper când te iubești necondiționat pe tine, iar ulterior, pe alții.

 

💫 Devii prosper sufletește cu fiecare lucru mic, pe care îl oferi unei alte persoane! Devii prosper sufletește atunci când ajuți o altă persoană! Iar atunci, stai și te întrebi: cum se simte sufletul tău?! Iar răspunsul va veni ulterior, deoarece sufletul tău este bine cu el însuși!

 

💫 Așadar prosperitatea se referă și la o stare de bine în relațiile pe care le atragi, funcționând de pe o vibrație înaltă. Prosperitatea vizează oportunități pe care le vei atrage tot de pe un nivel înalt din punct de vedere energetic.

 

💫 Tu cât de prosper te-ai simțit astăzi?

 

💫 Cum s-a manifestat la tine prosperitatea?  

 

💫 La mine s-a manifestat sub forma unei picturi creative, ce reprezintă o femeie prosperă sufletește, care admiră, stând la malul mării, imensitatea acesteia în revărsare la țărm, odată cu frumusețea apusului de ☀️ soare!

marți, iulie 23, 2024

Cuvânt vs „cuvânt”

 

Ai grijă ce spui!
Foto: EdituraAmec.ro


💫 Am învățat că este imperios să ai grijă ce cuvinte folosești în raport cu alte persoane! 

 

💫 De ce este nevoie de respectarea cuvintelor adresate? 

 

💫 Este simplu: ce dai mai departe, același lucru îl vei primi ca răspuns din partea Universului, mai devreme sau mai târziu! Așadar, să avem în atenție, cuvintele adresate, căci se pot întoarce asupra noastră ca un bumerang.

 

💫 Dacă nu sunt alese cu grijă, cuvintele pot săpa răni adânci în sufletul celui căruia îi sunt adresate!

 

💫 Știai acest lucru?

 

💫 Cu ce mână dai, cu aceeași vei primi!

 

💫 Este simplu și, totuși, nu învățăm la timp aceste legi ale reciprocității sau ale compensației.

 

💫 Mai întâi de toate, este util a învăța să-ți spui ție vorbe frumoase și înțelepte. Este necesar să te onorezi pe tine în calitate de persoană, să te iubești, să te respecți pe tine însăți. 

💫 Ulterior, acestui proces de respect pentru propria persoană, vei putea să-i onorezi și pe ceilalți oameni din jurul tău. 

 

💫 Acest proces al descoperirii sinelui este amplu. Poate te-ai aștepta ca în urma unui comportament frumos în raport cu cei din jur și tu să fii respectat(ă) în aceeași măsură.

 

📌 Vreau să-ți spun că nu este așa întotdeauna! 

 

📌 De ce se întâmplă aceasta, deși nu ar fi cazul?!

 

📌 Acest tip de comportament este posibil, fiindcă acele persoane se comportă cu tine, exact în felul în care se comportă cu ele însele. Iar atunci interiorul reflectă exteriorul unei persoane. Nu este vorba despre o persoană anume, căci nu este cazul să particularizăm, este vorba despre situația abordată în general.

 

📌 Fiecare dintre noi avem de lucrat cu interiorul nostru mai devreme, când conștientizăm acest aspect, sau, mai târziu, când suntem determinați să fim prezenți în viața noastră!

 

📌 Dacă devenim absenți din viața noastră, cu absență vom fi tratați de sufletul nostru, până când acesta va obosi iar atunci, toate părțile din interiorul nostru vor striga către noi exasperate!

 

📌 Fii atent la acțiunea sufletului tău în propriul corp, căci trupul se manifestă în conformitate cu acțiunile sufletului! Te-ai gândit vreodată la acest aspect?! Dacă nu, încă nu este timpul pierdut! Gândește-te și dă-i sufletului fix ceea ce el are nevoie: lumină, liniște, pace, iubire!

 

Sunt doar câteva trăiri, dar este imperios a lucra cu acestea și a ni le asimila! 

sâmbătă, iulie 20, 2024

Un Alt Sine

 

Another Self
Foto: Netflix


După multe trăiri, emoții împărtășite, sentimente înțelese, am realizat cât este de important să-ți cunoști rădăcinile ("roots") și cât este de util să te descoperi pe tine însăți.

 

În urmă cu 2 ani, când am urmărit serialul „Un Alt Sine”, sezonul 1, eram departe de a înțelege modul în care se  manifestă personajele din acest serial.

 

De ce se adună personajele filmului în jurul lui Zaman?! Cine este Zaman și ce se întâmplă cu personajele serialului, de fapt?!

Ghidate de Zaman, cele trei prietene adevărate, Leyla, Ada și Sevgi află, de fapt, ce s-a întâmplat în familiile lor. Cele trei prietene pe viață își găsesc misiunea și scopul divin în această viață! 

 

Și totul pornește de la Zaman, un maestru spiritual, care apelează la aplicarea așa-numitei metode a „constelațiilor familiale”, pentru toți cei care-i solicită ajutorul.

 

Serialul „Un Alt Sine”, seria a II-a, este o versiune îmbunătățită față de prima ediție, prin explicațiile pe care le aduce asupra dezvoltării și aplicării în viața fiecărui personaj a așa-numitei metode a „constelației familiale”, a studierii arborelui genealogic al persoanei, căutând adânc în sufletul persoanei interesate și curajoase în a face acești pași, până la legătura cu părinții-bunicii de pe ambii părinți-străbunicii.

 

Cum se simte atunci când propriul discipol (Ada - un pasionat medic chirurg) își depășește maestrul (Zaman)?

 

Seria a II-a face loc unei posibile serii a III-a, prin deschiderea Leylei și a lui Sevgi, de a o urma pe Ada, acolo unde acesteia i s-a oferit un nou serviciu.

 

💫 Ție cum ți se pare serialul „Un Alt Sine”?! 

 

💫 Mie mi-a pus o serie de întrebări existențiale!

Am înțeles că totul este energie. Așa spunea și marele savant Einstein.

Am înțeles că atunci când pui în armonie frecvența cu realitatea pe care o vrei este imposibil ca acea realitate să nu se manifeste.

 

Am înțeles că trupul este doar un vas prin care sufletul se manifestă. Dar nu poți vedea sufletul, de aceea judecă trupul prin acțiunile sufletului! 🙏🙏🙏

 

💫 Să vă fie pe plac serialul!

miercuri, iulie 17, 2024

Energia înaltă vs energia joasă

 

Energia înaltă vs energia joasă

De multe ori am fost întrebată de persoanele cu care comunic, care ar fi modalitățile prin care îți poți crește energia! 

Lucrul energetic este extrem de important de-a lungul unei zile și de-a lungul vieții noastre. Dacă te scoli și ai o stare scăzută de energie ("low energy"), atunci ziua îți este compromisă, pentru că, din acea energie, pur și simplu, nu poți să acționezi. 

 

Cu alte cuvinte, nici nu ai ce acțiune să faci, dintr-o energie joasă, decât să te așezi la loc în pat, pe a ta pernă și să vegetezi.

 

Ce este de reținut și mereu am în minte acest lucru este faptul că noi, oamenii, când am fost creați, am fost concepuți din bucurie. Nu degeaba se spune că suntem scânteie divină și că suntem co-creatorii vieții noastre! Și DA suntem scânteie divină și ne deschidem spre Soare, asemenea florii-soarelui care își orientează „corola de minuni a lumii”, mereu, spre Soarele măreț. Este ca și cum floarea-soarelui nu poate trăi fără lumina Soarelui.

 

Și este foarte bună întrebarea: cum ne creștem energia de când ne trezim și până la finalul zilei pe care o avem în desfășurare?

 

Sunt multe modalități în acest sens, ideea este să-ți dorești să le pui în practică! 

 

💫 Poți practica un sport care-ți face plăcere și care te va ajuta, prin consecvența practicării, să te simți bine și pe care ai posibilitatea să-l integrezi în activitatea zilnică! Prin mișcare, sunt eliberate endorfinele, acei hormoni care contribuie la crearea unei stări de bine.

💫 O altă modalitate de a avea o energie înaltă constă în a practica meditația, iar pentru început, se recomandă cea ghidată. De asemenea, alături de meditație, poți face yoga. Aceste modalități te ajută să-ți destresezi organismul, să-l eliberezi de presiunea pe care o poți simți în timpul zilei. Meditația se poate practica dimineața, ca să ai ghidare pentru întreaga zi.

 

💫 Menținerea unei relații constructive cu Universul/Dumnezeu/Sursa, prin practicarea rugăciunii, te ajută să te purifici și să te eliberezi de povara pe care o duci pe umerii tăi. Trupul nostru este un vehicul, un canal de legătură prin lumină, cu Dumnezeu-sursa. Noi suntem lumină unul pentru celălalt, prin comuniune întru iubire. În fond, ne umplem unul de lumina celuilalt, prin iubire.

💫 Plimbările în natură sunt benefice, deoarece natura-mamă ne susține energetic. Plimbatul prin iarbă, cu picioarele goale, așa-numita împământare, te ajută să te conectezi din punct de vedere energetic cu natura-mamă. 

 

💫 Îmbrățișarea unui copac și contopirea cu el te ajută să-ți sporești energia. Copacii sunt surse de viață și este util a nu uita aceasta!

💫 Relaxarea prin vizionarea unui film de calitate (ecranizări după romane celebre: d.e.: ''Wutherings Heights", "Gone with the Wind", "Titanic" etc.) duce la crearea unei stări de bine.

 

💫 Ascultarea muzicii preferate contribuie la activarea hormonilor din organism, ce sunt responsabili cu starea de bine și, inevitabil, cu creșterea energiei.

💫 Realizarea unor activități creative de exemplu: pictatul sau desenatul te ajută să intri în starea de creație și să te pierzi în sensul bun al cuvântului în realizarea acestor activități.

💫 Practicarea dansului este eliberator după o zi încărcată la serviciu.

💫 Ținerea unui jurnal în care să scrii ceea ce simți în fiecare zi îți sporește starea de bine. Scrisul de mână și nu, la calculator îți crește frecvența vibrațională.

 

Pe tine ce activități te motivează și-ți cresc energia, vibrația?! 

luni, iulie 15, 2024

Gala Femeilor Împlinite și de Succes - Întâlnire cu Femeia din Tine -

 

Întâlnire cu Femeia din Tine
Foto: ambasador-events.ro


Femeia este sursa creației. Așa a fost concepută de Bunul Dumnezeu: să creeze. Așadar, ea, femeia, poate crea copii și poate crea multe lucruri utile ei și celor de care se înconjoară! 

 

Femeia este sursă de creație! Să ne gândim la meșterul Manole, care-și zidește de vie, în zidurile Mănăstirii Argeș, propria soție, pe Ana. Fără jertfa femeii, construcția sa nu ar fi devenit durabilă și se dărâma pe zi ce trecea.

De aceea, femeia este CREAȚIA! Ea poate crea din pântecul său, prin curățarea acestuia! 

 

Femeia este minunată! Este o zeiță, care pășește pe vârful picioarelor, în pași de dans, spre castelul ei.

 

Și care este acest castel?! Să vă dezvălui că locul spre care Ea, femeia, se îndreaptă este <<Le Chäteau>> din București! 

 

Ea va păși cu eleganță, pe covorul roșu, în ziua de 21 noiembrie 2024, în intervalul: 17.00-22.00, la Castelul din București. Haideți să o primim așa cum se cuvine, fiindcă fără ea, totul devine fad, șters.

 

Vă invit la o seară de vis pe care v-o puteți imagina înainte de evenimentul propriu-zis! Imaginându-vă Gala propriu-zisă, Universul va lucra pentru voi și veți fi acolo fizic și mental.

 

Femeia va fi minunată! Îmbrăcată într-o rochie vaporoasă, ea își va devoala frumusețea! ❤️💖💦🤗

 

Și ce altceva mai este posibil?

 

De acest eveniment, ne vom bucura pe 21 noiembrie 2024, cu prezență și conștiență! 

 

Haideți să o onorăm pe ea, femeia visurilor noastre! 

 

Ce poate face femeia? Multe, multe lucruri poate face: de la treburile administrative, la cele intelectuale, la cele ce implică socializare, mentorat, ghidare continuă a semenilor: aici și acum!

 

Nu-i așa că este minunat?!

 

Afirm că DA, este minunat să fii femeie și să înveți să fii femeie! ❤️❤️❤️

 

Accesează link-ul de mai jos și-ți voi oferi informații prestigioase despre „Gala Femeilor Împlinite și de Succes”, eveniment organizat de THEONA Balan, în colaborare cu „Retreat Camps”, fondat și coordonat de RAMONA Burda Sălășan.

 

Link-ul este acesta: 

 

👉 https://femeiadesucces.ro/gala-femeilor-implinite-si-de-succes-hribanmihaela

luni, iulie 08, 2024

Bucurie, mare, soare și nisip diamantin

 

Marea Neagră

Bună, tuturor! Împart cu voi, cu mult drag și cu deschidere solară, frumusețea soarelui-tată și a mării-mame, prinse într-un dans magic!

 

Vă dăruiesc, dragii mei cititori, puterea Soarelui-tată împletită cu glasul unic și inedit al Mării-mame.

 

Ce altceva mai este posibil?!

 

Locul unde marea se contopește cu albastrul cerului într-un dans cosmico-terestru, este exact locul unde eu vreau să fiu și să trăiesc!

 

Este poetic, însă chiar așa mi-ar plăcea!

 

Ador marea, soarele, voia bună și apaaaa multă de mare! 

 

Și un DA mareeeee!!! Iulie! Bine ai venit!

 

Și un DA!!!! mare, pentru mine, pentru că am reușit să văd marea și anul acesta, la sfârșitul lunii iunie și începutul lui iulie. Este prima oară când mi se materializează această intenție, la care am lucrat energetic, de foarte mult, mult timp.

 

Nu am mai simțit această „performanță” (Să o pot numi în acest fel!), de când eram copilă, iar astăzi, AICI și ACUM, pot afirma că m-am detașat de restricțiile și de condiționările unui sistem răvășit și în imposibilitatea de a lua decizii corecte pentru cei ce-l susțin de la bază, spre vârful piramidei.

 

Ce devine mai bine de atât?! 

 

Ador marea, pentru că este un loc aparte prin modul în care se formează și prin posibilitatea de a-și vărsa nisipul diamantin, ce formează plajele.

 

Marea reprezintă BUCURIE pentru mine. Gustul său sărat este o sursă de sănătate, la fel ca aerosolii pe care îi poți inspira dimineața, la răsăritul soarelui, și seara, odată cu apusul soarelui.

 

Iubesc să privesc marea în vastitatea ei, ajungând cu privirea până în locul, unde marea și cerul se îmbrățișează într-un dans cosmico-terestru!

 

Cum s-a format marea numai Bunul Dumnezeu știe! Important este să ne bucurăm de frumusețea-i  inegalabilă, de nisipul auriu, care se prelinge printre degetele picioarelor celei ce-l atinge cu atât de mult respect și cu o BUCURIE inimaginabilă!

 

Să ne încânți mereu cu bucuria ta inegalabilă, mare, fiindcă în adâncurile tale zac mistere încă nedezvăluite ochiului omului și neștiute de toți dintre noi!